De-acum i se spune „Bănel”!
Dimensiune font:
După ce a reuşit să termine testul Gacon, un jucător ieşean a început să fie strigat „Bănel” de către colegi * în lumea preparatorilor fizici se vorbeşte că doar Nicoliţă, în vremurile sale bune de la Steaua, a mai fost în stare să ajungă la finalul cumplitului test!
Miercuri după-amiază, la o zi după meciul amical cu Ştiinţa Miroslava, jucătorii de la CSM Poli au trecut poate prin cel mai dificil antrenament, acela dedicat testelor fizice. Ei au fost supuşi unei încercări dintre cele mai dificile, puţini fiind fotbaliştii care pot termina calvarul pe care l-au avut de parcurs. Este vorba despre testul Gacon, care poate avea maximum 25 de paliere. Pe primul palier se parcurg 125 de metri, având la dispoziţie 45 de secunde, şi urmează 15 secunde de pauză. La fiecare palier se adaugă câte 6,25 metri, timpul în care trebuie parcursă noua distanţă rămânând constant, la fel ca şi cele 15 secunde de pauză după fiecare palier bifat. Aşa se face că distanţa cea mai lungă atinge 275 metri pe ultimul palier, al 25-lea. Distanţa totală ajunge la 5.000 metri şi poate fi parcursă în cel mult 24 minute şi 45 secunde. Dificultatea este dată chiar de secundele de pauză, deoarece sportivul îşi iese din ritm. Până pe la al 12-lea sau al 13-lea palier nu prea se plânge nimeni de dificultatea testului, dar apoi încep să se umfle picioarele. Pe la palierul 18 deja simţi că picioarele mai au un pic şi explodează, iar cine trece de al douăzecilea deja poate spune că nu stă deloc rău cu rezistenţa fizică.
Cei mai mulţi dintre jucătorii lui Flavius Stoican au trecut de al douăzecilea palier şi s-au oprit pe la 21 sau 22. „Flavius mi-a spus că băieţii s-au prezentat neaşteptat de bine la testele fizice, fiind primul său lot care se prezintă atât de bine după cantonament”, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie, testul Gacon fiind susţinut la cinci zile după pregătirea centralizată de la Tiraspol. Marius Mihalache a demonstrat şi cu această ocazie că are o capacitate de efort de invidiat şi a parcurs 24 de paliere, rezultate excelente având şi Frăsinescu şi Spătaru, iar dintre străinii veniţi în această vară s-au remarcat în special Tiago, Platini şi Kizito.
Foarte puţini sunt fotbaliştii care bifează 24 de paliere, însă cei care reuşesc să termine testul Gacon pot fi număraţi pe degete. Unii preparatori fizici poate au nominalizat mai mulţi fotbalişti care chipurile l-au terminat, deşi în lumea lor se vorbeşte că doar „etalonul” Bănel Nicoliţă a fost în stare să ajungă la capătul celor 25 de paliere şi asta în vremurile sale bune de la Steaua. Ei bine, Stoican are sub comanda sa un fotbalist care a ajuns şi el miercuri la finalul testului Gacon, impresionându-i pe toţi cei care au văzut cu ochii lor o asemenea performanţă! Se ştia încă de când a venit în iarnă la CSM Poli că este pe podium la pregătire fizică, iar la testele din cantonamentul de la Tiraspol a fost cel mai bun împreună cu Mihalache. La testul Gacon a fost însă singurul care a primit toate aplauzele, dar şi o nouă poreclă. „Băieţii au început deja să mă strige Bănel”, a declarat Ionuţ Panţîru, autorul impresionantului parcurs menţionând, cu modestie, că speră să egaleze şi performanţele fotbalistice ale lui Nicoliţă, nu doar cele referitoare la capacitatea de efort.
Panţîru a fost transferat în iarnă de la Ştiinţa Miroslava şi este un jucător eligibil pentru regula Under 21. El n-a fost folosit deloc în ultimul amical al formaţiei ieşene, acel 2-0 de sâmbătă, din Copou, cu divizionara secundă Dacia Unirea Brăila, dar se anunţă un candidat serios la titularizarea pe postul de mijlocaş stânga în meciul de vineri, cu CS Universitatea Craiova, de la Drobeta Turnu Severin, meci care va deschide ediţia 2017/2018 a Ligii 1. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau