Frăsinescu ratează meciul cu Dinamo
Dimensiune font:
CSMS Iaşi va pleca astăzi cu avionul la Bucureşti pentru meciul de mâine cu Dinamo, ultimul din contul etapei a XX-a a Ligii I de fotbal, programat cu începere de la ora 20:30 * ieri, la conferinţa de presă dedicată acestei partide, atât antrenorul Nicolo Napoli, cât şi fundaşul Alexandru Ţigănaşu s-au declarat optimişti în privinţa şanselor grupării ieşene de a se întoarce acasă cu un rezultat favorabil * CSMS va rămâne joi noapte la Bucureşti, unde se va şi antrena vineri dimineaţă, sosirea la Iaşi fiind estimată în seara aceleiaşi zile pentru a pregăti jocul de duminică, de la ora 18:00, cu Astra Giurgiu, din etapa a XXI-a
„Ne aşteaptă un meci greu, Dinamo este în creştere de formă şi joacă foarte bine. Am urmărit meciul ei din ultima etapă, cu FC Voluntari (n.r. - scor 3-1), în care a deschis repede scorul. Mergem însă încrezători că putem lua toate cele trei puncte puse în joc, dar va fi bine şi dacă ne vom întoarce acasă cu doar un punct”, a declarat ieri Alex Ţigănaşu, care a continuat: „Suntem în continuare o echipă unită, am rămas în mare parte grupul din sezonul trecut, avem jucători cu experienţă şi trebuie să cucerim cât mai multe puncte în cele patru meciuri pe care le mai avem de disputat în acest an. Vom lua partidă cu partidă şi vom încerca să scoatem cât de mult putem din fiecare. Vor fi patru meciuri foarte grele, dar sper să luăm cât mai multe puncte şi abia apoi vom vedea dacă ocupăm sau nu un loc de play-off. Personal, sunt bucuros că am bifat primele două meciuri întregi după accidentarea suferită şi sper să nu mai am probleme de ordin medical”.
Citiţi şi http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/sport/doua-reprize-total-diferite--217253781.html
În afara jocurilor din această săptămână, cu Dinamo şi cu Astra, CSMS va mai juca în acest an încă două partide din retur, cu ASA Târgu Mureş în deplasare şi acasă cu CS Universitatea Craiova. Acestora li se va adăuga şi meciul din Copou cu CFR Cluj, din sferturile de finală ale Cupei României. „Va fi un meci foarte greu cu Dinamo. Este o echipă bună, dar noi vom încerca să facem un joc foarte bun pentru a-l câştiga. În tur am jucat foarte bine, dar am ratat un penalty în minutul 90 şi s-a terminat 0-0. Sper să repetăm şi joi jocul bun din tur”, a declarat antrenorul Nicolo Napoli, precizând că atmosfera la echipă este bună, aşa cum a fost pe tot parcursul acestui sezon: „Atmosfera a fost mereu bună, dar nu mereu au fost şi rezultate bune. Echipa a juca bine şi foarte bine, singura excepţie, pe care nu mi-o pot explica, fiind acasă cu Chiajna (n.r. - 0-1, în etapa a II-a a returului). Sunt fericit că echipa merge bine. În cele patru meciuri din retur vom încerca să scoatem cât mai multe puncte ca să urcăm în clasament. Primarul interimar al Iaşului, dl. Mihai Chirica, a vorbit şi cu băieţii, şi cu noi şi ne-a asigurat că ne va sprijini în continuare”.
Din păcate, accidentat chiar din minutul 3 al disputei cu FC Botoşani (scor 1-0), de duminică, fundaşul central Cosmin Frăsinescu nu va putea evolua cu Dinamo, el suferind atunci o contractură musculară puternică. „Voi efectua mâine (n.r. - astăzi) un examen medical pentru a afla exact cu ce problemă mă confrunt. Nu voi putea juca la Bucureşti, dar sper să pot reintra cu Astra, deşi nu pot fi prea optimist. La mers nu mă deranjează nimic, dar aştept verdictul medicului”, a menţionat Frăsinescu, iar un alt indisponibil din punct de vedere medical va fi Viveiros, pe lângă Ganea, accidentat de mai multe săptămâni. Nici Enescu nu va juca mâine, el fiind suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene. În schimb, Bădic şi Boiciuc au reluat antrenamentele şi probabil vor face parte din lotul pe care Napoli se va baza în importantul joc cu Dinamo. Dragoş GAŞPAR
„Mergem încrezători la Bucureşti că putem lua toate cele trei puncte puse în joc cu Dinamo, dar va fi bine şi dacă ne vom întoarce acasă cu doar un punct”
Alex Ţigănaşu,
fundaş stânga CSMS Iaşi
„În tur am jucat foarte bine cu Dinamo, dar am ratat un penalty în minutul 90 şi s-a terminat 0-0. Sper să repetăm şi joi jocul bun din tur”
Nicolo Napoli,
antrenor CSMS Iaşi
„Nu voi putea juca la Bucureşti, dar sper să pot reintra cu Astra, deşi nu sunt prea optimist”
Cosmin Frăsinescu,
fundaş central CSMS Iaşi
ÎN ETAPA A XX-A Astăzi FC Botoşani - Petrolul 18:00, Digi/Dolce/Look ASA Tg. Mureş - FC Steaua 20:30, TVR/Digi/Dolce/Look Mâine Astra - FC Voluntari 18:00, Digi/Dolce/Look Dinamo - CSMS Iaşi 20:30, Digi/Dolce/Look
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau