Gergo Szabo a câştigat Raliul Moldovei depăşind probleme tehnice
Dimensiune font:
Echipajul Gergo Szabo (Ungaria) - Karoly Borbely, pe o maşină Mitsubishi Lancer Evo IX, a câştigat, sâmbătă, ediţia a V-a a Raliului Moldovei, a patra etapă a Campionatului Naţional de raliuri * pe a doua poziţie s-au clasat Edwin Keleti şi Botond Csomortani (Ford Fiesta R5), iar locul 3 a fost ocupat de Dan Gârtofan - Tudor Mârza (Skoda Fabia S2000), care a devansat echipajul Marco Tempestini - Toni Avram (Ford Fiesta R5)
Ultima zi a competiţiei a programat trei probe speciale desfăşurate în preajma municipiului Moineşti, prima pe un circuit în lungime de 5,35 km trasat pe dealul împădurit Runcu, urmată de cea considerată a fi „regina” ediţiei din acest an a Raliului Moldovei, pe un segment de 26,22 km împărţit în în trei bucle, şi ultima, denumită „Moineşti 3”, ce a avut o configuraţie mai scurtă, de 13,97 km.
„Eu şi coechipierul meu suntem mulţumiţi de evoluţia noastră în probe spectaculoase şi dificile. Am mers cât de tare am putut, dar din păcate, pe finalul primei probe a zilei am rămas cu puţină benzina şi am venit mai mult la vale. De aceea am avut ceva emoţii în următoarele două probe”, a declarat Gergo Szabo.
La rândul său, Edwin Keleti avut probleme la sistemul de frânare şi de oprire necomandată a motorului Fordului Fiesta R5. „Am rămas fără frâne, în prima probă pe porţiunea betonată. Am coborât toată proba fără posibilitatea de a încetini. La stop am oprit cu greu folosindu-mă de frâna de mână, iar apoi motorul s-a oprit de două ori în timpul cursei”, a precizat Keleti.
Ca urmare a succesului înregistrat în Raliul Moldovei, echipajul Gergo Szabo - Karoly Borbely a preluat conducerea în clasamentul general al Campionatului Naţional de raliuri. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau