Irina Dorneanu este sportiva anului 2014 la CSM Iaşi
Dimensiune font:
Supremaţia canotajului n-a putut fi nici în acest an întreruptă la Clubul Sportiv Municipal Iaşi, prima grupare ieşeană care îşi desemnează cei mai buni sportivi ai anului 2014
Clasamentul celor mai buni sportivi de la Clubul Sportiv Municipal Iaşi a putut fi alcătuit din clipa în care s-au încheiat competiţiile internaţionale de anvergură, cele care au contat decisiv în stabilirea ierarhiilor. Astfel, prof. Adrian Poeană, directorul CSM Iaşi, a decis să despartă şi în acest an, cum este şi normal, disciplinele olimpice de cele neolimpice, la fiecare dintre ele stabilind doar primele cinci poziţii. În plus, a fost alcătuit un podium şi pentru echipe-echipaje.
Aşa cum era de aşteptat, podiumul clasamentului disciplinelor olimpice este ocupat de reprezentante ale canotajului, pregătite de antrenorii Sorin Băhnărel şi Adriana Cserhati. Cu un total de 240 de puncte, Irina Dorneanu este cea mai bună sportivă de la CSM şi în 2014, ea cucerind şi în acest an titlul de campioană europeană, iar la Campionatele Mondiale s-a clasat a patra.
Anca Filip, cu 100 de puncte, şi Simona Napa, 50 de puncte, sunt campioane europene de juniori, dar Anca are în palmares şi o medalie de bronz la Mondialele de juniori, cele două sportive fiind legitimate şi la LPS Iaşi (director Ilie Gheorghică).
Pugilista Mădălina Filip (legitimată şi la AS Com Val, unde este prgătită de antrenorii Ion Băetu şi Mihai Martic, s-a clasat a cincea la Mondialele pentru juniori), cu 15 puncte, a ocupat locul al patrulea în ierarhia CSM Iaşi, ultimul loc la discipline olimpice fiind deţinut de Patricia Iosub (tir cu arcul, antrenor Constantin Frai), graţie celor 12,5 puncte aduse de locul 5 la Mondialele de juniori (field).
Au mai punctat Alex Ferariu (judo), Cerasela Drăgan, Andreea Lupu şi Ana Ciobanu (toate de la scrimă).
Culturism şi radioamatorism
Cele cinci poziţii ale clasamentului la discipline neolimpice sunt ocupate, în ordine, de Bogdan Moruz (culturism, antrenori Felicia Purice Russ şi Cristian Russ, cea mai bună performanţă fiind locul 4 ocupat la Mondialele de seniori), cu 117,5 puncte, Gabriela Ivan (radioamatorism, vicecampioană europeană la Morse), cu 97,5 puncte, Diana Ene (radioamatorism, antrenor Gabriel Ivan, de cinci ori medaliată cu bronz la Europenele de juniori), cu 75 puncte, Ştefan Vârnă (culturism, locul 6 la Europenele de seniori), cu 47,5 puncte, şi Lucian Popa (culturism, campion mondial de juniori la fitness), cu 45 puncte.
Au mai punctat George Birică, Răzvan Olaru (ambii de la culturism), Andrei Popa, Iustin Zaharia şi Dumitru Leşanu (radioamatorism).
O echipă de mare perspectivă
A treia ierarhie a fost rezervată echipelor şi echipajelor, primul loc aparţinând echipei de sabie fete, alcătuită din Cerasela Drăgan, Andreea Lupu, Ana Ciobanu şi Ioana Vrabie, echipă care este campioană naţională la trei categorii de vârstă (speranţe, cadeţi şi tineret) şi care a câştigat şi o etapă contând pentru Circuitul European de cadeţi. Celelealte două poziţii au revenit canotajului şi sunt ocupate, în ordine, de Andreea Săcară-Mădălina Funduc (categorie uşoară, de cinci ori campion naţional de juniori) şi de Simona Napa-Anca Filip (campion naţional la dublu vâsle). Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau