Jucătoarea din România care a dat lovitura la Iași, cu performanța carierei în WTA

Dimensiune font:

| 14-07-2025 18:50

 Jucătoarea din România care a dat lovitura la Iași, cu performanța carierei în WTA

 Jucătoarea română de tenis Giulia Safina Popa s-a calificat în premieră, la doar 15 ani ai săi, pe tabloul principal al unui turneu WTA, luni, la UniCredit Iași Open (WTA 250), după ce a învins-o pe italianca Silvia Ambrosio, cu 7-6 (7/5), 1-6, 6-3.

Popa (1.225 WTA) s-a impus după aproape trei ore de joc (2 h 47 min) în fața unei adversare experimentate (28 ani), care ocupă locul 278 în ierarhia mondială.

 

Giulia Popa și-a asigurat un cec de 2.585 de euro și 19 puncte WTA. În primul tur al tabloului preliminar, Popa a trecut de principala favorită a calificărilor, spanioloaica Andrea Lazaro Garcia, cu 7-6 (12/10), 6-4.

Giulia Popa a devenit a noua româncă de pe tabloul principal de simplu al turneului ieșean, după Jaqueline Cristian (a doua favorită), Irina Begu (7), Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Miriam Bulgaru, Patricia Țig, Andreea Prisăcariu, Mihaela Buzărnescu.

Alte două românce care au evoluat luni au ratat accederea pe tabloul principal de simplu.

Ilinca Dalina Amariei (22 ani, 407 WTA) a fost învinsă cu 6-3, 6-1 de o reprezentantă a Spaniei, Alicia Herrero Linana (26 ani, 358 WTA), după o oră și 23 de minute.

Georgia Andreea Crăciun (26 ani, 347 WTA) a fost întrecută de franțuzoaica Margaux Rouvroy (24 ani, 321 WTA), cu 0-6, 6-3, 6-4, după două ore și 6 minute.

Cele două românce s-au ales cu câte 1.915 euro și 12 puncte WTA.

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Licitatie com. Scanteia, teren 21,968 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Scanteia, comuna Scanteia, sat Scanteia, Str. Principala F.N., judetul Iasi, telefon 0232/229.260, fax 0232/229.260, e-mail: achizitii@comunascanteia.ro, cod fiscal 4540313. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren apartinand domeniului privat al Comunei Scanteia in suprafata totala de 21.968 mp, format din 1.733 mp teren livada, 18.267 mp ape statatoare, 1.968 mp dig de pamant, situat in extravilanul comunei Scanteia, sat Scanteia, judetul Iasi, avand nr.cadastral 61464, CF 61464, conform H.C.L. Scanteia nr. 44/12.06.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Se poate descarca de pe site-ul Comunei Scanteia. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Documentatia de atribuire se poate descarca de pe adresa website: www.comuna scanteia.ro. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 02.09.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 11.09.2025, ora 11.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oferta va fi depusa la Registratura Comunei Scanteia, comuna Scanteia, sat Scanteia, Str. Principala F.N., judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 11.09.2025, ora 11.30 la sediul Comuna Scanteia, comuna Scanteia, sat Scanteia, Str. Principala F.N., judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Sectia de Contencios administrativ a Tribunalului Iasi, municipiul Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.642, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.08.2025.
Licitatie com. Mihai Eminescu. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Mihai Eminescu, cu sediul in comuna Mihai Eminescu, sat Ipotesti, Str. Mihai Eminescu nr. 33, judetul Botosani, telefon 0231/512.183, fax 0231/506.201, e-mail: primaria_me@yahoo.com, cod fiscal 3503600. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare, si H.C.L. Comuna Mihai Eminescu nr. 29/20.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 100.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Ghidul solicitantului privind acordarea unui sprijin financiar in anul 2025 unitatilor de cult religios din Comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani, aprobat prin H.C.L. Comuna Mihai Eminescu nr. 46/11.04.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Mihai Eminescu: www.comunamihai eminescu.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.comuna mihaieminescu.ro sau se poate procura de la sediul Comunei Mihai Eminescu, comuna Mihai Eminescu, sat Ipotesti, Str. Mihai Eminescu nr. 33, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 08.09.2025, ora 14.00, Comuna Mihai Eminescu, comuna Mihai Eminescu, sat Ipotesti, Str. Mihai Eminescu nr. 33, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 09.09.2025 -11.09.2025.
Licitatie Comcereal Vaslui, proprietati imobiliare. CONSORTIUL format din Five Administration SPRL -Filiala Iasi si LD Expert Grup SPRL, in calitate de Administratori judiciari ai Comcereal SA Vaslui -in reorganizare, cu sediul social in Vaslui, str. Podu Inalt nr. 1, jud. Vaslui, avand numar de inregistrare in Registrul Comertului J37/88/1996, CUI 8208253, organizeaza 3 licitatii publice cu strigare, in datele de 20.08.2025, 03.09.2025 si 17.09.2025 in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: De la ora 12:00: Proprietate imobiliara denumita-„Baza Husi” -pachet bunuri imobile +bunuri mobile -Pret pornire 4.578.576,27 Lei; De la ora 13:00: Proprietate imobiliara denumita „Baza Husi Patule” -pachet bunuri imobile +bunuri mobile -Pret pornire: 2.367.962,61 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@ five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul societatii Comcereal SA din Vaslui, str. Podu Inalt nr. 1, jud. Vaslui sau prin corespondenta/ videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Comcereal, la numerele de telefon: 0744610064 si 0335407617 sau e-mail: office@comcereal-vaslui.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari_filiala@five-advisory.ro
Handbalul: un sport preferat de pariori
11/08/2025 13:53

Handbalul: un sport preferat de pariori Handbalul este unul dintre cele mai dinamice si spectaculoase sporturi de echipă din lume. Îmbinand viteza, coordonarea, forta si inteligenta tactică, acest joc ...

Victorie splendidă pentru Sorana. Câți bani și-a asigurat pentru calificarea în turul trei la Cincinnati
10/08/2025 11:11

 Jucătoarea romană de tenis Sorana Cirstea s-a calificat in runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 5.152.599 de dolari, sambătă, după ce a dispus de pol ...

SuperLiga: UTA Arad, pe primul loc în clasament. Victorie cu Farul Constanța
09/08/2025 20:40

 UTA Arad a invins echipa Farul Constanta, scor 2-1, intr-un meci disputat sambătă, pe arena „Francisc Neuman”, in etapa a cincea din SuperLiga. UTA Arad – Farul Constanta 2-1 Gazdele ...

Balonul de Aur 2025: Luis Enrique, Hansi Flick și Arne Slot, printre nominalizările pentru Trofeul Cruyff al antrenorilor
07/08/2025 18:47

 A 69-a ceremonie de decernare a Balonului de Aur va avea loc pe 22 septembrie, iar pe langă lista pentru Balonul de Aur masculin si feminin, France Football a publicat si lista nominalizatilor pentru Tro ...

Poli Iași a intrat în insolvență!
07/08/2025 17:04

* decizia, validată de Tribunalul Iasi, a fost luată in urma scăderii semnificative a veniturilor clubului, cauzată in principal de diminuarea drepturilor de televizare si a contractelor de sponsorizare, cu ...

Poli Iași n-a învățat nimic din lecțiile dure ale retrogradării
06/08/2025 09:57

* Politehnica Iasi – Ceahlăul Piatra Neamt 0-1, in prima etapă a Ligii a doua * etapa următoare, Poli Iasi are o deplasare grea la FC Bacău, marti, 12 august, de la ora 18 Startul de sezon in Liga 2 ...

„Reconstruim echipa de la zero și dorim să promovăm la sfârșitul acestei ediții”
05/08/2025 08:16

* sustine Tony da Silva, antrenorul principal al echipei FC Politehnica Iasi La inceput de săptămană, astăzi, s-a deschis si sezonul conferintelor de presă pentru Liga a II-a, acolo unde va evolua si Poli ...

UEFA, sancțiune pentru FCSB!
04/08/2025 20:37

  FCSB a fost judecată de Comisia de Disciplină a UEFA pentru incidentele din finalul meciului cu Shkendija. Care a fost exact motivul, in randurile de mai jos Amenda e una uriasă, peste sal ...

SuperLiga: LPF anunță modificări în programul etapei a 5-a
01/08/2025 21:29

 Liga Profesionistă şi partenerul media au operat modificări in programul etapei a 5-a din SuperLigă, ţinand cont de zilele şi orele de disputare ale meciurilor celor trei echipe angrenate şi in com ...

Cele două cuvinte pe care americanii le-au folosit pentru a-l descrie pe David Popovici
01/08/2025 10:06

Adversarii lui David Popovici nu au avut nicio sansă in fata romanului la Singapore, iar americanii l-au descris in doar două cuvinte. Zilele acestea au loc Campionatele Mondiale de Natatie de la Singapore. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei