Nu cedaţi primul loc!
Dimensiune font:
Partidă de maximă importanţă astăzi, în Sala Polivalentă. Formaţia ieşeană Poli Unistil, pregătită de antrenorii Florin Spiridon şi Ioan Zepciuc, supervizaţi de directorul tehnic Cornel Bădulescu, se va confrunta de la ora 12:00, în contul etapei a IX-a, cu singura formaţie neînvinsă până acum, CSM Ploieşti, una din cele două grupări din Seria A care au drept obiectiv promovarea în Liga Naţională. N-a lipsit mult ca şi Poli Unistil, liderul la zi al clasamentului, să se prezinte la derby-ul turului tot din postura de formaţie neînvinsă, dar prima sa înfrângere a venit abia etapa trecută, în deplasare, cu Argeş Piteşti, cealaltă echipă cu ambiţii de a schimba eşalonul. A fost 23-20 pentru gazde, însă Spiridon a acuzat vehement arbitrajul - „ne-a taxat exact când trebuia să ne desprindem decisiv” -, dar speră că astăzi va fi cu totul altceva: „Vreau să cred că tot ce s-a petrecut la Piteşti a fost doar o întâmplare, iar cu CSM Ploieşti vom avea parte de un arbitraj corect. Dacă vom fi lăsaţi să jucăm eu cred că vom câştiga meciul”.
Tot legat de partida de la Piteşti trebuie spus că atunci când Argeş a egalat pe tabelă, la 15, interul ieşean Alexandru Vulpe a primit direct cartonaş roşu, iar fără el forţa atacurilor ieşene şi-a pierdut din consistenţă. Şedinţa de marţi a Comisiei Centrale de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Handbal i-a lăsat însă pe ieşeni cu ochii în soare. Comunicatul emis în urma şedinţei cuprindea un singur punct, fără vreo referire la pedeapsa pe care urma s-o primească Vulpe - amendă sau o etapă de suspendare. Starea de incertitudine a durat până joi seara, când comunicatul a căpătat dintr-o dată şi un al doilea punct, iar jucătorul a primit o amendă de 300 de lei, aşa că el va putea evolua în compania ploieştenilor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Zaharia, anunţat incert pentru partida care va fi transmisă în direct de TVR 3. Dragoş GAŞPAR
1. Poli Unistil Iaşi 8 7 0 1 277-193 21 2. CSU Galaţi 7 6 0 1 275-143 18 3. CSM Focşani 7 6 0 1 236-143 18 4. CSM Ploieşti 6 6 0 0 205-147 18 5. HC Buzău 8 5 0 3 234-191 15 6. Argeş Piteşti 6 5 0 1 173-130 15 7. CSM Bucureşti II 8 4 0 4 285-268 12 8. Ştiinţa Bacău II 7 3 0 4 229-217 9 9. Alexandria 6 2 0 4 163-175 6 10. LPS Piatra Neamţ 7 2 0 5 198-258 6 11. CSU Târgovişte 6 1 0 5 121-260 3 12. CSU Suceava II 7 0 1 6 172-233 1 13. Cimentul Bicaz 7 0 1 6 167-247 1 14. Vicov Bucovina 6 0 0 6 129-259 0
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau