O prestaţie nu la îndemâna oricui: de la egal la egal cu campioana României!
Dimensiune font:
Nu ştiu câte echipe din Iaşi se pot lăuda că pot ţine în şah campioana en-titre a României. Ei bine, acest lucru tocmai l-au reuşit baschetbalistele de la Poli Naţional Iaşi, pregătite de antrenorii Ioannis Tsirogiannis şi Sorana Gavrilescu Nănescu. Ele n-au putut arunca în aer calculele hârtiei, n-au putut până la urmă să infirme pronosticurile celor care le dădeau drept victime sigure în faţa campioanelor de la Sepsi Sf. Gheorghe, dar au fost în stare să le pună probleme adversarelor de la un capăt la celălalt al disputei din Sala Polivalentă, dispută ce a contat pentru etapa a VIII-a a Ligii Naţionale. Mai mult, la scurt timp după ce clubul ieşean a hotărât să-şi retragă echipa a doua din eşalonul secund, urmând ca prima echipă să înceapă campionatul viitor cu o penalizare de trei puncte, Poli Naţional a demonstrat că pretenţiile sale de a deveni revelaţia campionatului sunt cât se poate de întemeiate şi ar trebui susţinute cum se cuvine, iar cine mai are dubii să recitească prima frază a materialului.
Echipa ieşeană a abordat disputa de parcă ea ar fi fost campioana României şi nu Sepsi. A condus cu 9-2, 13-4, diferenţa atingând zece puncte în minutul 7 (17-7). Sepsi a reuşit printr-un coş de trei puncte să aducă tabela la cote mai rezonabile la finalul primului sfert, iar în cel de-al doilea s-a apropiat la 25-24 pentru că de la Poli Naţional doar Galdeira şi Mosley contau în atac. Sepsi a preluat conducerea la 26-25, dar tot Poli Naţional a mers în avantaj la vestiare. Unul minim (29-28), însă Galdeira a menţinut la începutul părţii secunde speranţele că echipa sa poate furniza marea surpriză. Apărarea ieşeană a fost însă depăşită cu uşurinţă de Marshall, iar în minutul 27 Sepsi avea trei puncte avans (39-36), pentru ca înaintea ultimului sfert tabela să-i fie favorabilă (44-39). Campioanele şi-au mărit avansul la zece puncte (49-39) în minutul 33, iar baschetbalistele de la Poli Naţional s-au apropiat la cinci puncte (54-59) când mai erau de joc două minute. Sepsi s-a desprins la 63-54, iar în minutul rămas de joc echipa ieşeană a redus cât a mai putut din diferenţă, punând capăt meciului la 59-63 (20-15, 9-13, 10-16, 20-19) şi creând senzaţia, cum a mai păţit în înfrângerea de la Satu Mare, că ar fi putut schimba soarta disputei dacă ar mai fi avut la dispoziţie câteva zeci de secunde.
Punctele Politehnicii Naţional au fost înscrise de Galdeira 22 puncte (1x3), Adams 15 (3x3), Mosley 10 (1x3), Simmons 6, Aursulesei 2, Danalache 2 şi Johnson 2, în timp ce la de Sepsi s-a remarcat Marshall 32 puncte (2x3).
Etapa viitoare, ultima a turului, echipa ieşeană va evolua în deplasare cu CSBT Alexandria.
Partida Politehnicii Naţional cu Sepsi a avut parte de o deschidere perfectă, meciul dintre Politehnica Iaşi şi Agronomia 4Sports Bucureşti, din etapa a IV-a a Grupei 3 a Ligii I masculine. După o primă jumătate de meci mai echilibrată decât se cuvenea, jucătorii pregătiţi de antrenorii Andelco Mandic şi Viorel Nănescu, supervizaţi de directorul tehnic Petre Măgurean, s-au dezlănţuit în sfertul al treilea şi s-au impus în final cu 105-64. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau