O repriză perfectă
Dimensiune font:
Abia sâmbătă, în etapa a VIII-a a Seriei A, au debutat în Sala Polivalentă în acest sezon şi handbaliştii de la Politehnica Iaşi, pregătiţi de antrenorul Florin Spiridon şi supervizaţi de directorul tehnic Cornel Bădulescu. Ei au ţinut mult să-şi onoreze în faţa propriilor suporteri poziţia de lider al clasamentului cu statut de singură echipă ce a acumulat maximum de puncte, dar şi să le ofere momente de veritabil spectacol. Faptul că în chiar secunda a cincisprezecea de joc au încercat să finalizeze printr-o aeriană arată însă că au intrat pe teren şi cu nasul cam pe sus în faţa formaţiei care la finalul sezonului trecut a retrogradat din Liga Naţională. În minutul 7, portarul Pleşca l-a înlocuit pe A. Spiridon, dar Politehnica nu şi-a putut impune punctul de vedere după ce a preluat conducerea cu 5-4 (min. 19). Tot oaspeţii au deţinut iniţiativa (7-5), echipa ieşeană a egalat la 7, dar la vestiare tot CSU a mers în avantaj (9-7).
Actul secund însă a arătat o echipă a Politehnicii mult mai disciplinată şi mai inspirată pe faza ofensivă. După ce a egalat la 9, a condus cu 14-12, iar la 17-14 era evident că pusese definitiv piciorul în prag (22-15 în min. 58) şi s-a impus fără emoţii cu 23-17 prin golurile înscrise de Pătru 4, Stoica 4, Budui 4, Sâncelean 3, R. Bursuc 3, Chirilă 2, Vulpe 1, Dimofte 1 şi Voinea 1.
Etapa viitoare, Politehnica va juca sâmbătă în deplasare cu HC Dobrogea Sud II Constanţa, grupare clasată pe locul 3, la egalitate de puncte cu cea de pe locul 2, CSM II Bucureşti. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau