Păcat de primele două seturi
Dimensiune font:
După un început echilibrat (0-2, 4-2, 7-4) în meciul desfăşurat sâmbătă şi contând pentru ultima etapă a turului, primul sprint i-a aparţinut Penicilinei (11-7), însoţit de un time-out solicitat de conducerea tehnică oaspete. La 17-13, a intrat pe teren şi experimentata ridicătoare Mincă, dar la 18-13 tot Dinamo a cerut întreruperea partidei. Mare lucru nu i-a ajutat, formaţia ieşeană, pregătită de antrenorii Dan Gavril şi Tatiana Popa, trecându-şi în cont primul set cu 25-21, după 24 de minute de joc.
Actul secund a menţinut-o pe Penicilina la conducere (3-1, 6-3, 8-5), dar Dinamo a egalat la 10 şi a fost rândul lui Gavril să-şi cheme fetele la ordine. Oaspetele au revenit în avantaj după minute bune (10-11), dar pentru scurt timp, deoarece au urmat opt puncte consecutive reuşite de chimiste (18-11), perioadă în care gruparea oaspete şi-a epuizat time-out-urile. Penicilina nu mai putea fi oprită şi s-a impus cu 25-16 la capătul a 28 de minute.
Scenariul s-a cam repetat în actul a treilea, numai că rolurile s-au inversat. De la 9-8 s-a ajuns la 9-16, Dinamo a dominat cu autoritate şi i-a pus capăt la 13-25 după 24 de minute. Condusă la începutul setului al patrulea (3-4, 6-8), trupa lui Gavril a dat impresia că poate întoarce jocul în favoarea sa (10-9), dar a fost iarăşi copleşită de iureşul demarat de bucureştence (11-13, 13-18, 14-20), ele trimiţând disputa în tie-break după 17-25 (24 minute).
Tot Dinamo a pornit ca din puşcă în setul decisiv (0-4), dar Penicilina a egalat la 6 şi după 7-12 a revenit până la 10-12. Mai mult însă n-a putut şi a cedat cu 12-15 (19 minute), ratând ocazia de a-şi trece în cont a treia victorie consecutivă, dar măcar s-a ales cu un punct şi nu poate coborî mai jos de locul 8, pe care-l ocupa şi înaintea disputei.
Penicilina: Knezevic, Sekulic, Sipos, Cvijovic, Graboveţkaia, Perrin (au mai jucat Moncks - libero, Streşină, Pichiu, Grigorova şi Ursachi); Dinamo: B. Olivera, Boscacci, Mathews, Jovanovic, M. Olivera, Marcovici (au mai jucat Tucmeanu - libero, Mincă, Ştefan şi Artin).
Etapa viitoare, prima a returului, Penicilina va primi sâmbătă vizita voleibalistelor de la Ştiinţa Bacău. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau