Penicilina Iaşi se vede printre cele mai bune echipe din Divizia A1!
Dimensiune font:
Patru echipe din Divizia A1 feminină de volei s-au întrecut timp de trei zile la Lugoj, cu menţiunea că formaţia ieşeană Penicilina, aflată sub comanda antrenorului Dan Gavril (campionatul trecut a retrogradat cu formaţia masculină VCM Piatra Neamţ şi acum nu este decis sută la sută că va şi semna pentru Penicilina), s-a prezentat la acest turneu direct din cantonamentul de la Gura Humorului. CSM Lugoj a câştigat competiţia după ce a dispus cu 3-0 de Universitatea Cluj şi Penicilina Iaşi (22, 13, 20) şi cu 3-1 de SCMU Craiova. Echipa din Bănie a încheiat pe a doua poziţie, după două victorii cu 3-0 în jocurile cu „U” Cluj şi Penicilina Iaşi (16, 16, 20). Locul 3 a fost ocupat de Penicilina, victorie cu 3-0 (16, 21, 19) în jocul cu „U” Cluj.
Faţă de lotul cu care a retrogradat sezonul trecut din Divizia A1, echipa ieşeană fiind invitată în primul eşalon pentru că Ştiinţa Miroslava s-a retras din competiţie, Penicilina va trebui în primul rând să-i găsească înlocuitoare Anei Berdilă. Voleibalista s-a transferat la campioana Alba Blaj şi probabil va participa cu selecţionata României, unde antrenor secund este Rareş Puni, demis la finalul sezonului trecut de la Penicilina, la turneul final al Campionatului European. Nu este exclus ca la această competiţie să fie prezentă şi ridicătoarea Florina Chirilov, jucătoare care a negociat cu Penicilina, dar a pus o condiţie esenţială pentru a şi semna. De asemenea, şi Cristina Lungu, retrasă din activitate, va trebui înlocuită, însă în afara celor şapte voleibaliste păstrate din sezonul trecut (Mihaela Stângă, Andra Streşină, Melinda Sipos, Ana Ursachi, Simona Mocanu, Simona Filip şi Diana Macovei) au mai fost aduse Raluca Pichiu, Tatiana Diaconiţa şi Andra Ibănescu (toate de la Ştiinţa Miroslava).
De asemenea, în cantonamentul de la Gura Humorului şi la turneul de la Lugoj a fost prezentă şi Katarina Jovanovic (Serbia, 24 de ani), iar la turneu a apărut şi muntenegreanca Jelena Cvijovic (23 de ani), însă conducerea echipei, care şi-a propus drept obiectiv clasarea pe unul din locurile 5-6 pentru viitorul sezon, mai are în vizor şi jucătoare din Bulgaria şi Polonia. D.GAŞPAR
„Pentru noul campionat încercăm să alcătuim o echipă valoroasă. Avem un antrenor priceput şi cu experienţă, dar fondul de jucătoare din România este destul de redus şi de aceea vom apela şi la voleibaliste din străinătate, mai ales după ce s-a luat hotărârea că echipele pot folosi un număr nelimitat de jucătoare din afara ţării”
Vasile Stângă,
preşedinte Penicilina Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau