Piccioni trimite Iaşul în cupele europene!
Dimensiune font:
Au marcat: Mailat ’20, Nimely ’38, respectiv Golubovic ’45+2, Cristea ’82, Piccioni ’89;
Stadion: „Dan Păltinişanu”; Spectatori: circa 500;
Poli (antrenor Ionuţ Popa): Smaranda - Sorescu, Torres, Elek, Fridrich - Javi Hernandez (’81 C. Oprea), Croitoru - Mailat, Goga (’68 Velcotă), Zicu (’75 Bârnoi) - Nimely;
CSMS (antrenor Nicolo Napoli): Grahovac - Voicu, Ciucă, Frăsinescu, Ţigănaşu - Bosoi (’57 Llullaku), Creţu, V. Gheorghe (’73 Bădic), Enescu (’35 Piccioni) - Cristea, Golubovic;
Arbitri: Adrian Comănescu - Gabriel Bârjac, Alexandru Vodă;
Cartonaşe galbene: Bârnoi ’85, respectiv Frăsinescu ’12, Golubovic ’30, Ciucă ’36, Piccioni ’90, Grahovac ’90+4, Voicu ’90+5.
CSMS avea nevoie ieri de o victorie în ultima etapă a campionatului pentru a fi sigură ca încheie sezonul în faţa Craiovei în clasament şi mai ales pentru a califica Iaşul în premieră în cupele europene.
Craiova a deschis scorul, prin Herghelegiu, încă din minutul 5 al confruntării cu Petrolul, iar Poli era s-o imite în minutul 13, când Goga a reluat din mijlocul careului, din cădere, în bara din stânga lui Grahovac, sau după alte patru minute, când Nimely a şutat de la 12 metri, dar a respins portarul de la CSMS! Inevitabilul s-a produs în minutul 20, când Mailat a prins un şut de zile mari de la 22 de metri, la vinclu: 1-0. Replica ieşeană a venit în minutul 26, când Cristea a reluat cu capul peste poartă de la 7 metri. Hernandez a lovit bara din lovitură liberă în minutul 37, avertisment pentru incursiunea lui Sorescu pe dreapta, un minut mai târziu, şi soldată cu o centrare ideală pentru Nimely, care, nemarcat, a reluat de la 7 metri în plasă: 2-0. V. Gheorghe a şutat plasat în minutul 41, dar balonul a lovit bara, însă Golubovic a redus din diferenţă la ultima fază a primei reprize, reluând de la 6 metri cu capul, în urma unui corner: 2-1.
Cristea putea egala în minutul 58, dar şutul său de la 10 metri a fost respins de Smaranda. Poli s-a retras în propria jumătate, preferând să acţioneze pe contraatac, iar în minutul 62 Goga a trecut de Grahovac, dar, talonat de Voicu, n-a nimerit poarta rămasă goală!
Cristea şi-a prelungit prea mult balonul la o fază în minutul 71 când trebuia să rămână singur cu Smaranda, iar Sorescu a şutat în minutul 78 peste poartă din afara careului.
Llulalku a centrat excelent de pe dreapta în minutul 82, iar Cristea a ţâşnit dintre fundaşii adverşi şi a înscris de la patru metri: 2-2. Piccioni a prins şi el un şut de zile mari de la 22 de metri în minutul 89, 2-3, gol care trimite Iaşul pe locul 7 în clasamentul final şi, deocamdată, pe o poziţie care îi dă dreptul să joace în premieră în cupele europene.
Iată şi celelalte rezultate înregistrate ieri: FC Botoşani - CFR Cluj 4-0, CS Universitatea Craiova - Petrolul 2-0 şi Concordia Chiajna - FC Voluntari 1-1. Clasamentul final al play-out-ului arată astfel: 1. CSMS 39 puncte, 2. Craiova 39, 3. FC Botoşani 38, 4. CFR Cluj 36, 5. Chiajna 35, 6. FC Voluntari 29, 7. Timişoara 20, 8. Petrolul 18. Dacă Dinamo nu va primi de la TAS drept de joc în cupele europene, atunci CSMS Iaşi se va prezenta în turul al II-lea preliminar al Europa League. Petrolul şi Timişoara au retrogradat în Liga a II-a, iar FC Voluntari va susţine meci de baraj cu învingătoarea partidei dintre ocupantele locurilor 2 din al doilea eşalon. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau