Primul gong la „Centura Moldovei” 2014
Dimensiune font:
Începând de vineri, 7 noiembrie, şi până duminică, Sala Polivalentă din Iaşi va fi gazda tradiţionalei competiţii pugilistice „Centura Moldovei”. Ediţia din 2014 va fi organizată de Federaţia Româna de Box împreună cu Asociaţia Judeţeană de Box Iaşi şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Iaşi. De menţionat că tot pe acelaşi ring se vor desfăşura şi partidele Campionatului Naţional al speranţelor olimpice. „Vor participa sportivi de la cluburi din toată ţara, dar avem promisiunea că va fi prezentă şi o echipă din Republica Moldova”, a declarat Vasile Câtea, vicepreşedintele FR Box şi preşedintele AJB Iaşi.
Primul gong va fi auzit mâine, de la ora 16:00, programul de sâmbătă urmând să înceapă la aceeaşi oră, dar în timpul acestei gale Asociaţia Judeţeană de Box Iaşi va înmâna distincţii tuturor fostelor glorii ale boxului ieşean - sportivi, antrenori, arbitri -, dar şi „oamenilor care într-un fel sau altul au sprijinit boxul”, după cum a menţionat Câtea. Finalele sunt programate pentru duminică, de la ora 10:00. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau