Probe de control şi meci oficial
Dimensiune font:
Printre formaţiile feminine de baschet înscrise în Campionatele Naţionale de junioare care astăzi vor susţine probele de control la Iaşi se numără şi fetele de la CSS Botoşani, pregătite de antrenorul Vasile Bordeianu. Cum ele fac parte şi din lotul formaţiei CS Naţional Iaşi, din campionatul Ligii I - Tineret, preşedintele ieşean Marius Cosoi a reuşit să devanseze data meciului cu Sepsi II Sf.Gheorghe, care ar fi trebuit să se dispute la sfârşitul săptămânii. Astfel, jocul contând pentru etapa a IV-a a turului, va avea loc astăzi, în Sala Polivalentă, cu începere de la ora 15:00. „Fetele vor avea un program destul de încărcat astăzi, dar sper să nu fie prea obosite după susţinerea normelor de control, mai ales că formaţia oaspete va veni la Iaşi cu multe jucătoare din lotul primei echipei. Practic, cam toate baschetbalistele care nu bifează prea multe minute la jocurile din Liga Naţională vor efectua deplasarea la Iaşi”, a declarat Marius Cosoi, cel care caută în continuare sponsori pentru a putea transfera câteva jucătoare valoroase care să se alăture generaţiei botoşănene medaliată cu bronz la ediţia 2013/2014 a Campionatului Naţional Under 18. „Acum avem un nucleu de jucătoare de certă perspectivă, însă ar fi nevoie şi de câteva baschetbaliste experimentate pentru a crea o formaţie care să reziste pretenţiilor primului eşalon, acolo unde ne-am propus să ajungem cel mai devreme în 2016. Câteva dintre junioarele noastre sunt şi acum curtate de alte formaţii, Andreea Aursulesei fiind de ceva vreme în vizorul unor grupări importante din Liga Naţională. Sperăm însă s-o putem păstra la Iaşi”, a mai spus Cosoi. Dragoş GAŞPAR
„Acum avem un nucleu de jucătoare de certă perspectivă, însă ar fi nevoie şi de câteva baschetbaliste experimentate pentru a crea o formaţie care să reziste pretenţiilor Ligii Naţionale, acolo unde ne-am propus să ajungem cel mai devreme în 2016”
Marius Cosoi,
preşedinte CS Naţional Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau