Reunire fără Napoli

Dimensiune font:

| 04-05-2016 06:14

 

Victoria de sâmbătă înregistrată în Copou, 1-0 cu codaşa Petrolul Ploieşti, din etapa a II-a a returului play-out-ului, a adus trei puncte chinuite în contul formaţiei CSMS Iaşi. Chiar dacă exprimarea pe teren a trupei lui Nicolo Napoli a fost modestă, în clasament au ajuns toate punctele de care era nevoie pentru a fi menţinută în frunte egalitatea cu CS Universitatea Craiova (32 puncte). Nu s-a văzut însă mai deloc în jocul cu Petrolul atitudinea de care vorbea Napoli la conferinţa de presă dedicată partidei ca fiind absolut necesară pentru obţinerea victoriei, dar nu este o noutate că formaţia ieşeană nu prea reuşeşte meciuri consistente în faţa grupărilor mai slab cotate. Băieţii se mobilizează cu totul altfel atunci când întâlnesc formaţii considerate mai bune, un ultim exemplu fiind acel 0-0 de la Cluj, cu CFR, din prima rundă a returului, atunci când ei puteau veni acasă chiar cu toate punctele puse în joc.

 

Citiţi şi http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/sport/un-nou-meci-neconvingator-in-copou--217304505.html

 

După meciul cu Petrolul, jucătorii de la CSMS Iaşi au avut liber până ieri după-amiază, când a fost programat primul antrenament al săptămânii pentru meciul de duminică, din deplasare, cu FC Voluntari, programat de la ora 14:00. S-a intrat deja în pachetul suplimentar de jocuri oferit de sistemul de desfăşurare al actualului campionat, la Voluntari fiind al 36-lea meci din Liga I, iar finalul se anunţă infernal. FC Voluntari vrea să scape nu doar de retrogradarea directă, ci şi de locul 12 care duce la barajul cu cea mai bună ocupantă a locului 2 din eşalonul secund, aşa că partida trebuie tratată cu maximum de atenţie. Va fi nevoie şi de atitudinea pe care o invoca Napoli, însă băieţii cam ştiu ce au de făcut pe teren şi cum trebuie să joace chiar dacă antrenorul lor a plecat în Italia după meciul cu Petrolul şi va reveni cel mai devreme astăzi, deşi n-ar fi deloc o surpriză să bifeze abia mâine primul antrenament al săptămânii.

Şedinţa de pregătire de ieri a fost condusă de antrenorul secund Adrian Kerezsy, ajutat de Benone Dohot, antrenorul cu portarii, şi de preparatorul fizic Cezar Honceriu. Există în continuare speranţe reale pentru revenirea lui V. Gheorghe în lot, absent de patru etape din cauza unei accidentări, iar Enescu va fi la dispoziţia lui Napoli după ce şi-a ispăşit cu Petrolul şi cea de-a doua etapă de suspendare ca urmare a cartonaşului roşu primit în precedentul meci disputat în Copou, 0-0 cu Poli Timişoara, când a fost titular. În schimb, probabil nu se va putea conta pe Ţigănaşu, accidentat în meciul de la Cluj, însă înlocuitorul său, Bădic, a făcut şi cu Petrolul un joc bun, chiar dacă a fost la primul său meci ca titular în acest an şi abia la al doilea când a fost trimis pe teren!

După meciul cu FC Voluntari, trupa lui Napoli va primi vineri, 13 mai, vizita Concordiei Chiajna (ora 20:30), în deschiderea etapei a XI-a a play-out-ului. Disputa de la Craiova, cu CS „U”, a fost programată pentru duminică, 22 mai, de la ora 17:00, pentru ca penultima rundă a sezonului să fie închisă în Copou de meciul CSMS - FC Botoşani, întâlnire ce va avea loc joi, 26 mai, de la ora 20:30. Dragoş GAŞPAR

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:59

Municipiul Iași concesioneaza teren intravilan situat în Iași, Bulevardul Poitiers nr.10 . Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Municipiul Iași, Soseaua Națională nr. 43, etaj 5, camera 2, Iași, judeţul Iasi, persoane de contact: telefon 0232264246 int. 144 Irina Butnaru, email: evidenta.patrimoniu@primaria-iasi.ro . 2. Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Teren intravilan situat în Municipiul Iași, Bulevardul Poitiers nr.10 în suprafață de 61917 m.p. și clădiri C3, C4, C6, C7 și C8 înscrise în Cartea Funciară 179246 UAT Iași, aparținând domeniului public al Municipiului Iași, aprobat prin H.C.L. nr. 20 din 31 ianuarie 2025 și temeiul legal: OUG 57/03.07.2019. Scopul concesiunii: dezvoltarea unor activități de servicii și producții cu funcționalități industriale nepoluante. 3. Informații privind documentația de atribuire: Se regăsesc în caietul de sarcini al licitației. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: Se ridică la cerere scrisă depusă la sediul Municipiului Iași, Direcția Evidență Patrimoniu Public și Privat din Soseaua Națională nr. 43, etajul 5. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Municipiul Iași, Direcția Evidență Patrimoniu Public și Privat, Serviciul Evidență Patrimoniu în Administrare Proprie din Șoseaua Națională nr. 43, etaj 5, camera 2. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 lei un exemplar și se achită în numerar la casieria Municipiului Iași din Șoseaua Națională nr. 43. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 25/03/2025, ora 15.00. 4. Informaţii privind ofertele: Oferta redactată în limba română se depune într-un plic sigilat. 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 03/04/2025, ora 11.30. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Iași, Soseaua Națională nr. 43, Registratura Direcției Evidență Patrimoniu Public și Privat, etaj. 5. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: Într-un singur exemplar original, într-un plic sigilat. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor: 04/04/2025, ora 11.30, la sediul Municipiului Iași, Direcția Evidență Patrimoniu Public și Privat din Soseaua Națională nr. 43, etaj 6, Iași. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iași, cu sediul în Iași, str. Elena Doamna nr. 1A, telefon 0232/260600, fax 0332/435700, e-mail: tr-iasi-pgref@just.ro.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei