Sportivul pe care orice antrenor îl visează!

„M-a chemat un fost sportiv al meu să văd o fetiţă cu nişte calităţi fantastice” * „Vino, te rog, să vezi un viitor campion! Are doar câteva săptămâni de pregătire! Va ajunge mare de tot!” * „N-am mai văzut asemenea aptitudini la un copil de când antrenez” * „O astfel de îndemânare este fără îndoială un har divin” * „Cu un aşa talent te întâlneşti o dată-n viaţă” * am auzit astfel de vorbe de-a lungul timpului din partea unor antrenori, am auzit mai multe decât cele relatate pe scurt, nu însă atât de des pe cât mi-aş fi dorit * spusele lor s-au adeverit în mare parte peste ani, sportivii ieşiţi din mâinile lor reprezentând cu mult succes Iaşul şi apoi România * sunt însă antrenori care aşteaptă o viaţă întreagă să aibă şansa de a lucra cu un talent veritabil, dar n-au aşa o baftă şi doar visează...

 

Am fost tentat să pun în titlu că este şi copilul pe care orice părinte şi-l doreşte şi nu cred că m-aş fi îndepărtat prea tare de realitate. Ştiam că performanţele sale sportive au luat-o cu mult înaintea vârstei şi n-ar fi nimic neobişnuit că este şi student, dar nu la una, ci la două facultăţi, pe care le urmează simultan. Iar pe lângă toate acestea mai este şi scriitor, având deja trei volume publicate şi unul în lucru.

Nu-i sport de contact, ci o artă

Mircea Croitoru a împlinit 20 de ani în august, lună în care a făcut parte din delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Rio. Deocamdată a ajuns la întrecerea supremă ca rezervă, dar de atunci a avut un program infernal, cu competiţii aproape săptămână de săptămână, şi abia spre sfârşitul lui noiembrie a ajuns şi la Iaşi, unde a început cursa de recuperare a lunii şi jumătate pierdute la şcoală!

Înainte însă să ne spună cum reuşeşte să împace atât de bine sportul cu şcoala, este bine de ştiu că a ajuns la judo la 8 ani, la Palatul Copiilor din Bacău, fiind dus de mână de tatăl său, el însuşi fost practicant. N-a fost însă cucerit din prima. Venea deseori îmbufnat acasă, hotărât să nu mai existe şi o dată viitoare când să se prezinte la antrenament. Se săturase să tot cadă, să se tot lovească. A fost însă convins să nu renunţe, iar după câteva luni a câştigat primul său concurs la care a participat sub îndrumarea antrenorului Aurel Chelariu. Din acel moment s-a schimbat totul. „Tatăl meu a practicat şi karate, dar şi handbal şi volei. Dintre toate sporturile a considerat că judoul mă va ajuta să mă dezvolt atât din punct de vedere fizic, cât mai ales pe plan mental. În România, judoul este privit ca un sport de contact, spre deosebire de ţările asiatice, în special Japonia, de unde provine, unde este văzut mai mult ca o artă. Judoul a devenit dintr-un sport, unde făceam mişcare şi mă dezvoltam, ceva pentru care fusesem făcut, a devenit mai mult un stil de viaţă pe care-l duc în fiecare zi”.

Încă o pasiune!

Până însă să se transfere în 2015 la CS Politehnica Iaşi, unde a fost preluat de antrenorul Costel Năftică, şi să devină student la două facultăţi din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Mircea Croitoru a mai descoperit o pasiune. Încă de când s-a apucat de judo şi-ar fi dorit să găsească tot felul de cărţi despre acest sport, dar nu neapărat tehnice, de specialitate, ci mai mult povestioare cu tâlc. Nu prea le-a găsit însă, aşa că s-a hotărât să le scrie el însuşi! „Acumulasem ceva experienţă şi pe la 17 ani m-am hotărât să le-o împărtăşesc şi copiilor care vor să practice judo. Primele două volume au fost publicate în 2014, iar cel de-al treilea în 2015. Copiii ar înţelege mai repede şi mai uşor judo-ul dacă ar citi aceste cărţi”.

A combinat scrisul cu pregătirea pentru examenul de bacalaureat, iar acum are în lucru un al doilea volum de povestioare, dar deocamdată nu i-a găsit titlu. „Încerc să le împărtăşesc copiilor experienţele prin care am trecut şi le transmit să muncească şi să-şi urmărească visele. Dacă au un vis să nu ezite să muncească pentru a-l duce la îndeplinire. Nu mă consider un model, dar un exemplu cred că le-aş putea fi prin experienţele pe care le-am trăit”.

Ori antrenor, ori carieră internaţională

Încă de la 18 ani, cu un viitor sportiv mai mult decât promiţător în faţă, Mircea s-a gândit şi la ce va face după ce nu va mai lupta pe tatami. „Am vrut obligatoriu să fac Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, deoarece sunt sportiv şi vreau să înţeleg totul cât mai bine, dar şi pentru că s-ar putea să urmez o carieră de antrenor. A doua mi-am dorit-o neapărat. M-am gândit la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice, deoarece m-ar putea ajuta într-o viitoare carieră internaţională, de exemplu la Federaţia Internaţională de Judo. Sunt în anul al II-lea la ambele facultăţi. Am fost foarte stresat la început pentru că am ajuns la două luni după ce începuse anul universitar. Din semestrul al II-lea m-am acomodat şi am devenit stăpân pe situaţie. Acum însă iar am pierdut prima lună şi jumătate, dar în general profesorii sunt înţelegători dacă nu pot ajunge la cursuri şi seminarii. Îmi dau câte ceva de lucrat, dar la bază este comunicarea. Atâta vreme cât eu comunic cu ei sunt foarte înţelegători. În competiţii mai deschid câte un curs măcar douăzeci de minute pe zi. Poate părea puţin, dar pentru mine este suficient”.

Cum însă se descurcă? „Orarele de regulă se suprapun şi merg o săptămână într-o parte, iar următoarea în cealaltă şi apoi văd cm pot recupera”. Mai are timp şi pentru altceva? „Ocazional mă mai întâlnesc cu colegii în week-end sau în câte o seară atunci când în acea săptămână n-am examene sau parţiale. Mai stau şi eu pe Facebook, dar mai mult să vorbesc cu oamenii, nu să postez. Postam într-o vreme, când eram mai micuţ...”.

Cum l-a dat Rio peste cap!

De ce a început şi acum şcoala aşa târziu? Amintisem de Rio, dar oferta de fi rezerva lui Daniel Natea n-a acceptat-o chiar din prima. „Anul acesta a fost pentru mine ultimul de juniorat, iar principalul meu obiectiv erau Campionatele Europene de juniori. Dar voiam să ajung şi la Rio. Antrenorii mi-au promis că voi sta acolo doar două săptămâni, dar am rămas o lună. Am plecat primii din România şi ne-am întors ultimii! M-am pregătit eu, dar nu cum ar fi trebuit. Am pierdut patru concursuri bune de juniori, am pierdut stagiile, am picat de pe locul 8 mondial pe 23 în loc să fi urcat. Mi-a fost foarte greu să recuperez. Olimpiada m-a dat peste cap. Nu m-am reacomodat cu fusul orar, n-am reuşit să mă odihnesc. Am luptat la Europene în turul al II-lea cu un rus, viitorul campion. Am fost la un pas să-l înving, dar s-a văzut lipsa de pregătire şi am pierdut. La Europenele pentru tineret am zis că voi face o figură frumoasă după tragerea la sorţi. Însă în ziua concursului nu m-am regăsit deloc şi am fost ştrangulat...”.

Acum este şi mai hotărât. „Dezamăgirile trăite anul acesta m-au întărit şi vreau să revin cât mai repede la forma mea obişnuită. Deşi n-am mai avut pauză de multă vreme, am şi discutat cu dl. Năftică programul de pregătire de la care n-am deloc de gând să mă abat. Trebuie să încep 2017 în forţă”, a mai spus unul dintre foarte puţinii sportivi valoroşi care mai sunt legitimaţi la un club ieşean, un sportiv la care orice antrenor visează... Dragoş GAŞPAR

 

 

„Mi-am propus sa particip la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, iar până la prima dintre ele vreau să fiu medaliat la Mondiale şi Europene. Va fi bătălie mare pentru Tokyo 2020, deoarece sunt coleg de club cu Vlăduţ Simionescu. Cine va fi cel mai bun va ajunge la Tokyo. El îmi este un foarte bun prieten, din punctul meu de vedere suntem rivali doar în clasament şi pe saltea”

Mircea Croitoru

 

 

Principalele repere naţionale

4 medalii de aur la Campionatele Naţionale de juniori (2013-2016)

2 medalii de aur la CN tineret (2015 şi 2016)

1 medalie de aur la CN cadeţi (2013)

2 medalii de bronz la CN seniori (2016, la +100 kg şi open)

 

 

Volumele publicate de Mircea Croitoru

„Uneltele grădinii. Jurnalul de cantonament al unui judoka adolescent”

„Principiile luptătorului de judo. Codul etic şi moral”

„Povestiri din dojo”

 

 

„Mircea este un om deosebit, el provenind dintr-o familie care i-a dat o educaţie aleasă. Este un copil devotat sportului. Are ambiţii foarte mari şi ştie foarte bine ce vrea”

Costel Năftică,

antrenorul lui Mircea Croitoru

 

 

„Este un caracter frumos, un bun coleg, a ştiut întotdeauna să tragă şi pentru echipă, nu doar pentru el. Are calităţi fizice deosebite. Trebuie însă ţinut din scurt şi pus la treabă, deoarece are potenţialul de a urca pe podium la cele mai mari competiţii”

Aurel Chelariu,

primul antrenor al lui Mircea Croitoru