Ştiinţa Miroslava va găzdui turneul final al Seriei Est
Dimensiune font:
Ieri, la sediul Federaţiei Române de Volei, a avut loc licitaţia de atribuire a organizării etapei a II-a a fazei a II-a play-off a Seriei Est a Diviziei A2 feminine de volei. Mai exact este vorba despre turneul final al Seriei Est, la care Dinamo II Bucureşti şi Rapid Bucureşti, primele două clasate la finalul returului, s-au calificat direct, în timp ce Ştiinţa Miroslava şi CSM Piteşti au completat tabloul de patru în urma confruntărilor din etapa I cu CSU Galaţi, respectiv CSM Focşani. „La licitaţie au mai participat şi Rapid Bucureşti şi CSM Piteşti, însă noi am avut câştig de cauză. Turneul se va desfăşura între 2 şi 4 aprilie, în sala de la Miroslava”, a declarat Eugen Pal, preşedintele formaţiei de volei Ştiinţa Miroslava.
De menţionat este faptul că Dinamo II nu are drept de calificare la turneul final de promovare, programat între 1 şi 3 mai, locul de desfăşurare urmând să fie stabilit tot prin licitaţie, acolo unde vor ajunge primele două grupări cu drept de promovare din cele două serii ale eşalonului secund. „Vom încerca să susţinem măcar un meci amical până la turneul de la Miroslava. Sper să găsim înţelegere în acest sens la Penicilina Iaşi, pentru că în caz contrar vom fi nevoiţi să ne deplasăm la Piatra Neamţ ca să jucăm cu Unic. Noi ne propunem să ne calificăm la turneul final de promovare, iar cel mai mare adversar al nostru suntem noi înşine. Dacă jucăm bine cred că ne vom atinge obiectivul”, a declarat Cătălin Ştirbu, antrenorul voleibalistelor de la Ştiinţa Miroslava. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau