Ţigănaşu şi Ciucur tot nu ştiu dacă vor juca la CSMS Iaşi
Dimensiune font:
Cel mai deranjat de incertitudinea care planează asupra viitorului său este fundaşul stânga Alexandru Ţigănaşu, care acuză că Astra Giurgiu, care deţine drepturile de proprietate asupra sa, îi creează astfel de emoţii vară de vară.
Titular incontestabil în cele două sezoane de când este împrumutat la echipa de fotbal din Copou (unul în Liga I şi precedentul în Liga a II-a), Ţigănaşu este complet dezorientat după ce preşedintele executiv Florin Prunea încearcă, fără niciun succes, de la începutul săptămânii, să obţină acordul Astrei Giurgiu pentru ca jucătorul să poată continua la CSMS.
Alexandru Ţigănaşu, pentru care Astra a plătit acum doi ani lui FC Botoşani 100.000 de euro, ţine mult să continue sub comanda lui Marius Lăcătuş, el pregătindu-se în Copou încă de acum o lună şi jumătate, însă nici nu exclude o eventuală plecare în cazul în care oficialii giurgiuveni vor refuza să-l cedeze în continuare la CSMS. „Nici nu vreau să mă gândesc deocamdată la plecare, dar dacă tot nu se va ajunge la o înţelegere între cluburi probabil că nu voi avea de ales. Am înţeles că Astra ar vrea să mă împrumute unei alte primdivizionare, chiar dacă eu nu-mi doresc asta. Am să-i contactez şi eu pe şefii Astrei, cu care mai am trei ani de contract, după meciul de astăzi (n.r. - ieri) de la Chiajna, să le spun ce gândesc, deşi probabil că părerea mea e şi ultimul lucru care contează pentru ei”, a declarat ieri Ţigănaşu, care încă de joi este pregătit de plecare, strângându-şi deja o parte dintre lucrurile din vestiar.
Fotbalistul pornit spre performanţă de la FC Botoşani speră ca starea de incertitudine să ia sfârşit zilele acestea, pentru ca măcar în etapa a II-a să poată debuta în noul sezon. „Dacă treburile tot se lungesc, sper ca aşteptarea măcar să se încheie cu bine pentru mine. Dacă însă nu se va rezolva, îmi voi respecta, totuşi, contractul cu Astra, care mi-a oferit de fiecare dată multă agitaţie în perioada de pregătire din vară, în ultimii doi ani dându-şi acordul pentru împrumutul la Iaşi în chiar ultimul moment”, a completat Ţigănaşu, care recunoaşte că i-a mai scăzut din entuziasm după ce oficialii giurgiuveni s-au răzgândit în privinţa celui de-al treilea împrumut consecutiv la gruparea din Copou.
Ciucur vrea în Liga Campionilor
Dorit de campioana Belarusului, BATE Borisov, dar şi de CSMS Iaşi, despre mijlocaşul Alexandru Ciucur se ştie cert doar că nu va mai evolua la Pandurii Tg.Jiu, pentru care a avut în sezonul trecut prestaţii apreciate în Europa League. Iar motivaţia fotbalistului care a activat la gruparea din Copou în ediţia 2012/2013 a Ligii I este dată şi de faptul că belaruşii sunt calificaţi în turul al III-lea preliminar al Ligii Campionilor. „Cine nu ar vrea să joace în Liga Campionilor şi la o formaţie care luptă pentru titlul naţional an de an? Apoi, ar fi vorba despre un transfer definitiv, nu doar despre un împrumut, cum se discută cu Iaşul”, a precizat şi Ciucur. Liviu SUCEVEANU
„Nici nu mai dorm noaptea de la începutul săptămânii, pentru că începe campionatul şi eu tot nu ştiu unde voi juca. Sper să fie tot la Iaşi. Ştiu că nu am nicio şansă să joc luni, cu Viitorul, dar trag speranţă ca măcar la Mediaş să pot evolua”
Alexandru Ţigănaşu
„Să joci în Liga Campionilor şi pentru titlul naţional an de an e, totuşi, cu totul altceva decât a evolua în Liga I. Dacă însă nu ajung în Belarus, vin însă 100% la sută la Iaşi, unde m-aş întoarce cu bucurie, deoarece am amintiri frumoase din sezonul petrecut acolo”
Alexandru Ciucur
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau