Unic Piatra Neamţ - Penicilina Iaşi 1-3 în Divizia A1 feminină de volei
Dimensiune font:
Etapa a II-a a grupei valorice 7-12 a programat ieri la Piatra Neamţ derby-ul dintre formaţia locală Unic şi Penicilina Iaşi, formaţii care până în ultima rundă a primei faze au cochetat cu ocuparea locului 6, ultimul care asigura continuarea campionatului în prima grupă valorică. De „cearta” lor a profitat însă CSM Lugoj, aşa că ele s-au prezentat la meciul de ieri la egalitate de puncte, 32, în fruntea jumătăţii a doua a clasamentului. A fost o nouă confruntare în familie, fiul Rareş Gavril conducând-o pe Unic, în timp ce tatăl Dan Gavril este antrenorul Penicilinei.
Gruparea ieşeană a abordat disputa de parcă ea ar fi jucat pe propriul teren, continuând prestaţia sigură din precedenta etapă, când a surclasat codaşa CSU Galaţi la toate capitolele. Alte comentarii nici nu-şi au rostul, dar ritmul infernal la care şi-au supus adversarele nu s-a mai regăsit şi în actul secund, echilibrul rupându-se la 12-11 şi urmând şase puncte la rând prin care Unic a făcut diferenţa.
La 1-1 la seturi, Penicilina a luat din nou jocul pe cont propriu şi a condus cu 6-0 şi 8-2. Unic şi-a revenit la timp şi a echilibrat disputa, iar la 7-9 D. Gavril şi-a chemat fetele la ordine. Efectele au fost imediat vizibile, chimistele distanţându-se la 15-10, dar la 15-12 iar a fost nemulţumit şi a întrerupt jocul. Unic s-a apropiat până la 15-16, iar la 15-18 a fost rândul lui R. Gavril să aibă ceva de transmis. Probabil n-a prea fost înţeles, pentru că scorul a devenit 19-23, iar Penicilina n-a ezitat să-şi treacă în cont primul punct din cele trei puse în joc.
Tot echipa oaspete a dominat şi începutul celui de-al patrulea act. A condus cu 7-1, dar Unic a ajuns-o la 10. D. Gavril a solicitat time-out, dar nemţencele au preluat conducerea (11-10), moment în care Ursachi a înlocuit-o la Penicilina pe Perrin. Au urmat şase puncte consecutive în contul echipei ieşene, iar Unic părea definitiv debusolată atunci când tabela indica 20-12 în favoarea chimistelor, acestea sprintând irezistibil spre acapararea celor trei puncte. Scor final: 1-3 (11-25, 25-17, 21-25, 17-25).
În urma acestui rezultat, Penicilina a trecut în fruntea grupei 7-12, cu 35 de puncte, în timp ce Unic a rămas cu 32 pe locul 8. Penicilina Iaşi: Knezevic, Sekulic, Şipoş, Cvijovic, Graboveţkaia, Perrin (au mai jucat Moncks - libero, Streşină, Stângă, Grigorova şi Ursachi); Unic Piatra Neamţ: Andreica, Buz, Dancu, Pintea, Hambele, Bobi (au mai evoluat Ciucu - libero).
Etapa viitoare, Penicilina va primi sâmbătă (ora 14:00) vizita unei alte codaşe, SCMU Craiova, în timp ce Unic va juca în deplasare cu Medicina Tg. Mureş. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau