UPDATE Handbaliştii de la Politehnica Iaşi nu se prezintă la meciul cu Minaur! Ei si rugbiştii au intrat în a patra lună pentru care nu sunt plătiţi!
Dimensiune font:
UPDATE „Jucătorii m-au anunţat la antrenament că nu intră pe teren la meciul cu Minaur Baia Mare dacă nu li se va promite ceva concret legat de drepturile băneşti restante. Sunt foarte amărât. Este un joc atât de important şi normal ar fi să ne putem gândi numai şi numai cum să-l câştigăm, să mă gândesc cum să-mi motivez cât mai bine băieţii, dar acum trebuie să-i conving să mai aibă răbdare...”, a declarat antrenorul Florin Spiridon.
Rezultatele celor trei formaţii masculine de la CS Politehnica Iaşi prin eşaloanele de elită nu sunt deloc cele aşteptate, toate fiind în cozile ierarhiilor, dar atunci când sunt puse cu spatele la zid ar trebui ştiut nu doar că au cele mai mici bugete, că au cele mai subţiri loturi, dar mai ales că jucătorii lor nici nu mai ţin minte de când nu le-au fost achitate la timp drepturile băneşti cuvenite, iar acum, în preajma Sărbătorilor, cei mai mulţi dintre ei se află în a patra lună pentru care n-au fost plătiţi.
Cireşte şi: Nu repetaţi greşeala din tur!
„Noi am întocmit toate actele ce ne-au fost solicitate, iar Fundaţia Sportului Ieşean a aprobat săptămâna trecută virarea a 96.000 de lei pentru echipa de rugby şi câte 150.000 de lei pentru cele de baschet, respectiv handbal”, a declarat, ieri, Vasile Manole, preşedintele CS Politehnica Iaşi. Câte luni de salarii vor acoperi însă sumele amintite? Răspunde tot Manole: „Cred că vom putea achita câte un salariu şi jumătate la fiecare echipă. Clubul nostru îşi îndeplineşte toate obligaţiile privind asigurarea calendarului competiţional, facem tot ce putem din punct de vedere legal”.
Echipele de rugby şi de handbal sunt neplătite pentru lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, intrând aşadar în a patra lună, în timp ce formaţia de baschet începe să vorbească despre salarii neplătite de la jumătatea lunii octombrie, cu menţiunea că ea şi-a început mai târziu activitatea. „Bugetul clubului a fost diminuat la jumătate, iar cheltuielile cu deplasările au crescut consistent. Trebuie să strângem cât putem şurubul ca să ne putem totuşi descurca”, a adăugat preşedintele grupării din Copou, recunoscând că este o pălărie prea mare pentru club susţinerea a trei echipe în eşaloanele de elită, deşi de formaţia feminină de baschet a scăpat după ce a fost desfiinţată la jumătatea acestui an. „La baschet masculin avem şi echipă-satelit care necesită cheltuieli deloc de neglijat. Avem mare noroc de sprijinul FSI, deoarece clubul nu este în măsură să sprijine toate echipele. Avem cele mai mici bugete din campionate. La rugby, de exemplu, avem o echipă tânără, dar cu încă doi-trei jucători experimentaţi ar face faţă. Dacă i-am fi putut păstra pe Tei şi Bălan alta era situaţia, dar iată că în continuare avem jucători curtaţi de grupările puternice, unul dintre ei fiind Toader. Salariile la rugby sunt între 600 şi 2.000 de lei, iar unii jucători au familii şi trăiesc exclusiv din banii câştigaţi ca sportivi...”, a adăugat Vasile Manole.
Banii alocaţi de club şi cei trimişi de FSI ar trebui completaţi cu sponsorizări, dar preşedintele grupării din Copou nu este prea optimist: „Poate dacă vom începe şi noi să câştigăm nişte meciuri atunci poate vom găsi mai uşor sponsori pentru aceste echipe. Deocamdată, însă, este practic imposibil...”.
Rugbiştii au intrat deja în vacanţă, ei amânându-şi, aşa cum am anticipat încă de luni, ultimul meci al anului, cel de acasă, cu Ştiinţa Baia Mare, din penultima etapă a Cupei României, dar baschetbaliştii joacă sâmbătă, de la ora 19:00, cu Timba Timişoara, pentru prima oară acasă în campionat în acest sezon, ei adunând şapte înfrângeri în cele şapte deplasări susţinute, în timp ce handbaliştii au meci duminică, de la ora 17:00, în Sala LPS, cu Minaur Baia Mare, în prima etapă a returului, ei obţinând primul lor punct săptămâna trecută, la acel 25-25 din Sala Polivalentă cu CSM Făgăraş. Dragoş GAŞPAR
„Banii vor ajunge la sportivii Politehnicii atunci când va vrea Primăria Iaşi”
Lucian Popescu,
preşedintele Fundaţiei Sportului Ieşean
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau