Zece zile perfecte
Dimensiune font:
La mijlocul săptămânii trecute, Penicilina Iaşi se impunea categoric la Piatra Neamţ, în compania formaţiei locale Unic, în derby-ul pentru supremaţia în grupa valorică 7-12, ambele grupări luptând până în ultima etapă a primei faze a campionatului pentru calificarea în 1-6. Chimistele antrenate de Dan Gavril şi Tatiana Popa şi-au impus apăsat punctul de vedere, sâmbătă s-au distrat acasă cu SCMU Craiova, în timp ce, la Tg. Mureş, Medicina câştiga un meci de trei puncte cu Unic care avea ca miză ocuparea locului 2. Ieri, în Sala Polivalentă din Iaşi, Penicilina a primit vizita voleibalistelor mureşence, pe care le zdrobise în returul sezonului regulat, dar n-a uitat de severa înfrângere pe care i-a administrat-o Medicina în tur.
Partida de ieri a contat pentru etapa a IV-a a turului grupei 7-12, iar Penicilina a abordat-o în forţă, aşa cum îi stă bine principalei favorite la ocuparea locului 7. După ce au condus cu 6-3, chimistele au aşezat patru puncte între ele şi Medicina (8-4, 10-6), dar oaspetele s-au apropiat la 11-9. Formaţia lui Gavril a pus însă piciorul în prag (15-9) şi şi-a ţinut adversarele la o distanţă care s-o scutească de emoţii deosebite, iar la 18-12 antrenorul Medicinei consumase şi cel de-al doilea time-out, dar zarurile primului set erau deja aruncate.
La începutul celui de-al doilea act a condus şi Medicina, cu 4-3, dar n-a durat deloc mult până ca Penicilina să preia din nou frâiele disputei (7-4, 11-6). După 15-10, oaspetele s-au apropiat la două puncte (17-15), dar n-au prea fost luate în serios şi tabela a indicat 20-19, moment în care Gavril şi-a chemat fetele la ordine. Omologul său de la Medicina l-a imitat la 21-19, dar fără vreun cât de mic efect pozitiv pentru echipa sa pe tabela de marcaj.
Aşa cum a promis într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului nostru după ratarea calificării în 1-6, antrenorul Dan Gavril i-a oferit şi în acest meci credit Anei Ursachi, introducând-o de la începutul setului al treilea în locul Melindei Şipoş. Medicina n-a renunţat deloc la luptă, ci a continuat să creadă în şansa sa chiar şi când Penicilina conducea cu 5-2 şi 9-5. Ba chiar a reuşit cinci puncte consecutive prin care a întors tabela în favoarea sa (10-9), dar echipa ieşeană n-a aşteptat un avertisment şi mai serios, a egalat la 10, a preluat conducerea şi s-a distanţat la 15-11 şi 19-14, repetând scenariul din finalul primului set. Scor final: 3-0 (25-14, 25-20, 25-19).
Penicilina a evoluat în următoarea componenţă: Knezevic, Sekulic, Şipoş, Cvijovic, Graboveţkaia, Perrin (au mai jucat Moncks - libero, Ursachi şi Stângă).
Cu cele trei puncte acumulate ieri, obţinând a patra victorie consecutivă de trei puncte în zece zile, Penicilina a acumulat 41 şi s-a distanţat în fruntea clasamentului celei de-a doua jumătăţi a elitei autohtone, iar sâmbătă, în ultima etapă a turului grupei 7-12, va juca în deplasare cu SCMU Piteşti, grupare care tot ieri a dispus la Piatra Neamţ cu 3-1 de Unic! Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau