Microsoft Translator e soluția ideală pentru conversațiile în limbi străine
Dimensiune font:
Chiar dacă mulți dintre noi s-au obișnuit să folosească Google Translate pentru traduceri, Microsoft Translator este un concurent din ce în ce mai serios.
Microsoft Translator s-ar putea să nu fie instalat pe foarte multe terminale, dar cel mai recent update s-ar putea să vă convingă să-l încercați. Nu de alta, dar s-ar putea să reprezinte cel mai facil mod de a purta o conversație într-o limbă pe care nu o cunoașteți. În contextul în care vorbim de această dată de conversații purtate în limbaj natural, verbal, nu în scris, este evident cât de mult v-ar ajuta. Mai mult decât atât, pentru că aplicația este disponibilă și pe smartwatch-uri, gen Apple Watch, nu doar pe mobil, nivelul sporit de flexibilitatea este doar încă o dovadă a efortului Microsoft de a se menține relevant în piață.
Acest update important pentru Microsoft Translator vine la doar câteva luni după lansarea oficială a aplicației din luna august a acestui an. La momentul respectiv, progrămelul ajunse pe iOS și Android, după o lungă perioadă în care putea fi accesat doar pe Windows Phone. În toată această perioadă, a beneficiat de numeroase review-uri pozitive din fiecare colț al mapamondului și este percepută ca fiind obligatorie în cazul în care călătoriți într-o țară a cărei limbă străină nu vă este cunoscută.
Pentru care afirmațiile voastre să fie traduse în timp real, la fel și cele ale interlocutorului vostru, Microsoft Translator folosește același motor de traduceri folosit de Skype Translator. Acesta din urmă întruchipează cea mai bună metodă de a transpune în format text cuvintele voastre și de a le traduce cât mai precis, luând în calcul particularități precum topica frazei sau figuri de stil.
La ora actuală, Microsoft Translator suportă doar conversațiile între vorbitori de limbile chineză mandarină, engleză, franceză, germană, italiană, portugheză și spaniolă. În continuare, aplicația este grauită atât pentru utilizatorii de Android, cât și pentru cei de iPhone.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau