Angelina Jolie a vorbit prima oară despre traumele provocate de divorțul de Brad Pitt: „Ani de zile am suferit
Dimensiune font:
Angelina Jolie a fost extrem de afectată în urma divorțului de Brad Pitt, timp de mulți ani. Actrița a vorbit de curând deschis despre despărțirea de Brad Pitt.
„Ani de zile am suferit. Au fost momente complicate. Nu mai știam de mine, nu mai știam ce mi se întâmplă. Toate amintirile dureroase te fac să înțelegi că este un miracol să fii în viață”, a dezvăluit Angelina Jolie.
Experiența cu Brad Pitt a provocat anumite traume, însă peste care Angelina Jolie a reușit în cele din urmă să treacă cu succes.
Celebra actriță este hotărâtă să-și refacă viața și bineînțeles, să dedice în primul rând timp copiilor săi.
„Dimineața când mă trezesc, îmi dau seama cât de bine e să fii mamă. Nevoile copiilor sunt prioritatea mea Sunt foarte atentă la ceea ce îi poate influența și la ceea ce le poate aduce prejudicii. Principalul meu rol este de mamă. Numai când sunt ei la școală, pot să-mi încep activitatrea umanitară și politică. Scriu editoriale pentru revista Time. Abia după ce termin toate acestea mă pot dedica cinema-ului”, a declarat Angelina Jolie.
„Sunt mai rezistentă ca înainte”, a subliniat vedeta.
Angelina Jolie și Brad Pitt au 6 copii. Shiloh (14 ani), gemenii Knox și Vivienne (11 ani) sunt biologici, iar Maddox (18 ani), Pax (16 ani) și Zahara (15 ani) sunt adoptivi.
Angelina Jolie a vorbit prima oară despre traumele provocate de divorțul de Brad Pitt: „Ani de zile am suferit. Nu mai știam de mine'Angelina Jolie a vorbit prima oară despre traumele provocate de divorțul de Brad Pitt: „Ani de zile am suferit. Nu mai știam de mine'
Actrița a suferit operații complicate în trecut: și-a făcut o dublă masectomie și și-a scos ovarele, ca măsuri preventive luate de teama cancerului – boală de care a murit mama sa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau