„Iepuraşul năzdrăvan” în premieră la Teatrul „Vasilache”
Dimensiune font:
Duminică, 28 iunie, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” de la orele 11:00 şi 12:30, va fi prezentat în premieră, spectacolul „Iepuraşul năzdrăvan”, după poveşti populare europene. Regia artistică este semnată de Florin Iftode, Marius Rusu şi Claudiu Gălăţeanu, scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu, iar muzica live - Alin Gheorghiu. Din distribuţie fac parte actorii: Oana Sîrcu, Anamaria Chelaru, Florin Iftode, Marius Rusu, Claudiu Gălăţeanu, Alin Gheorghiu.
Aşadar, în acest weekend, părinţi, bunici, copii, nepoţi, sunt invitaţi să fie vină la premiera cu numărul 2015.
Pentru un iepuraş viaţa în pădure este plină de pericole care îl pândesc la tot pasul. Dar Iepuraşul năzdrăvan are prieteni care nu îl lasă la greu. Dacă vreţi să îl ajutaţi şi voi pe Iepuraşul năzdrăvan să scape de Vulpea cea vicleană şi de Lupul cel rău, vă aşteptăm în această duminică la Teatrul Vasilache. Spectacolul este interactiv, cu muzică live, dedicat cu precădere copiilor de 3 - 10 ani. Preţul unui bilet de intrare este 10 lei.
Spectacolul „Iepuraşul năzdrăvan” va închide stagiunea 2014-2015 a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau