Mănăstirea Cotroceni

 Istoria Mănăstirii Cotroceni începe acum patru secole, pe când era înconjurată de vestiţii codri ai Vlăsiei. Pe vârful dealului Cotroceni se afla un schit, pe care călugării l-au numit Cotrocenii cei de sus, pentru a face deosebire de Cotrocenii de jos, denumire care se referă la satul de cărămidari care se afla la baza dealului.
În anul 1614, pe data de 27 noiembrie, printr-un hrisov domnesc, sunt atestate documentar satul şi moşia, sub denumirea Cotroceni. Credem că au existat şi înainte de anul 1600, deoarece primii proprietari pe care-i menţionează documentele – Stoica, Preda şi Istfan – susţin că înainte de a fi devenit proprietatea domnească a lui Mihai Viteazul ei au stăpânit Cotrocenii.
Semnificaţia cuvântului „cotrocean” este destul de veche şi se pare că provine de la arhaismul „a se cotroci” - a se ascunde, a se refugia. Dacă ne gândim la geografia locului, la codrii deşi ai Vlăsiei care înconjurau vechiul schit, acest lucru capătă semnificaţia cuvenită. De multe ori, cei care doreau să scape de prigoana pornită împotriva lor de către domnie se ascundeau aici.
În anul 1660, zona Cotrocenilor intră în proprietatea lui Şerban Cantacuzino, datorită serviciilor deosebite aduse domnitorului Gheorghe Ghica. Mai apoi, acesta cumpără de la fii căpitanului Ghiorca zona din deal unde va construi mănăstirea sa şi zona de la poalele dealului, unde va face grădina şi parcul palatului domnesc. În anul 1678, pe data de 7 octombrie, Şerban Cantacuzino este nevoit să se ascundă de Ducă Vodă, pentru a scăpa de mânia lui şi astfel el se refugiază pe dealul Cotroceni, la moşia sa. Înfricoşat, stând ascuns mai multe zile, acesta se ruga Sfinţilor Serghie şi Vah să îl ajute şi să îl scape de duşmanii lui. Acesta promite atunci că dacă va scăpa sănătos, drept mulţumire, va construi o biserică măreaţă în acel loc. A scăpat cu bine şi în anul 1679, la data de 26 mai, începe construcţia bisericii, edificiul fiind finalizat în luna octombrie 1682. În anul 1688, la data de 28 octombrie, la numai 54 de ani, Şerban Cantacuzino moare, fiind răpus de o boală grea. Conform ultimei sale dorinţe, a fost înmormântat în pronaosul bisericii de la Cotroceni.
În anul 1863, în timpul secularizării averilor mănăstireşti, viaţa mănăstirii aproape s-a încheiat, aici rămânând numai zece călugări. Mănăstirea a fost transformată într-o biserică de curte. Începând cu anul 1863, Alexandru Ioan Cuza şi-a stabilit aici reşedinţa, în jurul mănăstirii luând fiinţă o tabără de instrucţie ce a devenit un loc important pentru istoria militară a vremii. Principele Carol I al României a primit drept reşedinţă de vară vechile case domneşti de la Cotroceni şi a decis să construiască un ansamblu mai mare, ce avea să servească drept reşedinţă moştenitorilor tronului. Arhitectul Paul Gottereau realizează planurile noului ansamblu domnesc. În luna mai a anului 1883 vor fi dărâmate vechile case domneşti de la Cotroceni şi se va construi Palatul Cotroceni. În anul 1984 Nicolae Ceauşescu hotărăşte ca biserica veche, construită de Şerban Cantacuzino, să fie dărâmată, iar după anul 1989, Palatul Cotroceni a devenit reşedinţa oficială a preşedintelui ţării.
Pe vechiul amplasament al lăcaşului de cult demolat în 1984 a fost construită, după căderea regimului comunist, o nouă biserică. Aici sunt păstrate fragmente din moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic
0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 3520

Sursa foto: crestinortodox.ro