Palatul „Cuza” de la Ruginoasa
Dimensiune font:
Localitatea Ruginoasa este aşezată pe dealul cu acelaşi nume la o distanţă de aproximativ 60 de km de municipiul Iaşi şi este una din vechile aşezări ale ţării. Localitatea este atestată încă dinainte de anul 1600. Primul document care aminteşte de Ruginoasa este un hrisov din anul 1596, în care se vorbeşte de existenţa a opt case, înţelegându-se însă, din text, că satul mai cuprindea şi altele.
„Noaptea Europeană a Muzeelor” 2015
După tradiţie, numele localităţii ar avea cel puţin două surse. Una spune că numele provine de la un păstor pe nume Rugina, care s-ar fi stabilit prin aceste părţi cu oile. În lucrarea „Ruginoasa”, Boris Crăciun menţionează însă că „şi astăzi în diferite locuri ale comunei se poate vedea, în special după ploaie, un strat subţire brun-roşcat care acoperă pământul, mai ales în locurile pietroase”, numele provenind de la acest fenomen.
Ruginoasa a devenit loc de popas pentru toţi iubitorii de istorie, graţie Palatului „Alexandru Ioan Cuza”, construit în 1811 de către Sandu Sturdza. Edificiul a fost reabilitat recent şi redeschis publicului, pe 2 februarie 2013. Acest obiectiv se află în structura Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi.
În apropierea Palatului „Cuza”, se află Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, pe locul unei foste biserici din lemn. Lăcaşul de cult este cunoscut şi ca Biserica Domnească, fiind construit de către domnitorul Sturdza în spatele conacului domnesc, în acelaşi an cu Palatul.
Pisania, care se află deasupra uşii de la intrare în biserică, dovedea că biserica este ctitoria lui Sandu Sturdza, însă din păcate aceasta a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe clopotul mare, ce astăzi este doar piesă de muzeu, se află şi alte informaţii despre ctitori şi despre anul ridicării, inscripţia fiind copiată şi redată pe o placă de marmură amplasată pe peretele drept al bisericii.
După ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza cumpără în 1862 Palatul de la Ruginoasa, începe lucrări de reconsolidare a edificiului, renovând pentru prima dată şi Biserica Domnească. După moartea domnitorului, în 1873, rămăşiţele sale au fost aduse aici şi aşezate într-un cavou amenajat lângă biserică.
Biserica Domnească a fost parţial distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin urmare, osemintele domnitorului, salvate de un brav soldat, au fost perindate prin ţară, ajungând la Mănăstirea Curtea de Argeş şi, în cele din urmă, la Iaşi, la Biserica „Trei Ierarhi”.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 2106
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau