Parcul „Dimitrie Ghica”, Sinaia
Dimensiune font:
În centrul staţiunii Sinaia se află Parcul „Dimitrie Ghica ”, înfiinţat în anul 1881 şi amenajat sub îndrumarea arhitectului peisagist elveţian Eder. Parcul adăposteşte mai mulţi arbori seculari, iar pe măsură ce paşii vă sunt purtaţi pe aleile de aici, veţi putea admira busturile unor personalităţi celebre, printre care: Nicolae Bălcescu, Ion Creangă, Mihai Eminescu sau Dimitrie Ghica, acesta din urmă fiind un apropiat al regelui Carol I. Chiar la intrarea în parc este amplasat bustul actorului Ion Iancu Brezeanu, care a trăit între anii 1869-1940.
Parcul „Dimitrie Ghica” găzduieşte şi Muzeul Rezervaţiei Bucegi, o secţie a Muzeului de Ştiinţe ale Naturii Prahova, înfiinţat în 1976 sub conducerea emeritei profesoare Margareta Moşneaga, prestigios om de ştiinţă din judeţul Prahova. Rezervaţia cuprinde exemplare din fauna şi flora munţilor Bucegi, specii ocrotite şi rare, specii dispărute sau pe cale de dispariţie, precum şi edemisme specifice doar zonei munţilor Bucegi. Clădirea care adăposteşte muzeul a fost renovată şi pusă în circuitul turistic începând cu anul 1993, sub atenţia prof. Emilia Iancu şi Ileana Crăciun. La dispoziţia turiştilor mai este pusă şi o sală de expoziţii temporare.
Margareta Moşneaga, „mama rezervaţiei Bucegi”, a îndrăgit foarte mult Bucegii, declarând în nenumărate rânduri: „Există o necesitate imperioasă a ocrotirii naturii, atât în privinţa a celor ce cuprinde ea, ca monumente declarate, şi aflate deci sub scutul legii, cât şi în legătură cu tot ansamblul peisagistic pe care îl străbat şi îl admiră milioane de oameni, printre care, din păcate, se mai găsesc şi din aceia, care uită că vor mai trece şi alţii pe acolo, mâine, peste un an, peste decenii”.
Un alt obiectiv ce nu trebuie ratat este Mănăstirea Sinaia, care are o poveste impresionantă şi este de o frumuseţe rară. Nu trebuie ratat nici Castelul Peleş, considerat unul dintre cele mai frumoase castele din Europa. De la Peleş, puteţi face o călătorie către Pelişor, care este construit în stilul Renaşterii germane şi în stilul englezesc Tudor, după planurile arhitectului ceh Karel Liman. Castelul Foişor, reprezintă un alt obiectiv important din zona Sinaiei, acesta a fost construit la început ca parte a complexului de clădiri ale Castelului Peleş. Pentru că a fost finalizat înaintea Peleşului, Regele Carol I şi Regina Elisabeta au locuit aici până la finalizarea lucrărilor la castel. Tot aici au stat şi Regina Maria şi Regele Ferdinand până la finalizarea construcţiilor la Pelişor.
Dacă vă aflaţi în Sinaia, vă recomandăm să vizitaţi şi Cazinoul, o clădire impresionantă aflată în partea nordică a parcului Dimitrie Ghica, care a fost construită într-un singur an. Construcţiile au început în 1912, iar 1913 au fost finalizate. S-a speculat că impresionanta clădire ar fi copie fidelă a cazinoului din Monte Carlo deoarece principalul acţionar al cazinoului, baronul de Marcay, era acţionar şi acolo. În realitate, doar câteva din elementele de arhitectură interioară sunt asemănătoare.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 3759
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau