Acord între Rusia şi Franţa pe navele Mistral
Dimensiune font:
Rusia şi Franţa au ajuns la un acord asupra sumei unei rambursări în contul unei nave de război franceze de tip Mistral, anunţă Kremlinul. Astfel, un consilier al preşedintelui Vladimir Putin, Vladimir Kojin, a declarat că Parisul şi Moscova şi-au încheiat negocierile asupra sumei pe care Franţa urmează să o plătească pentru că nu a livrat un portelicopter de tip Mistral.
Kojin nu a spus despre ce sumă este vorba, dar a precizat că aceasta va fi anunţată atunci când va fi anulat contractul, în valoare totală de 1,2 miliarde euro. Aceasta ar fi reprezentat cea mai mare vânzare de armament de către un stat membru NATO către Rusia. Prima dintre cele două nave de război - „Vladivastok” - urma să fie predată Moscovei la jumătatea lui noiembrie 2014, în timp ce a doua - „Sevastopol” - urmează să fie livrată Rusiei, în mod teoretic, în toamna lui 2015.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau