Au simţit miros de carne vie
Dimensiune font:
Nu mai puţin de 26 de români au fost reţinuţi sau arestaţi în ultima săptămână în Ungaria, pentru trafic ilegal de persoane, în mare majoritate imigranţi din Siria, Libia sau Afganistan * un caz şocant de transport ilegal s-a petrecut în Austria
Ambasada României în Ungaria a fost informată ieri, de Poliţia din Budapesta, că trei cetăţeni români au fost reţinuţi în 29 august pentru suspiciunea de trafic de persoane, MAE precizând că, în total, 26 de cetăţeni români au fost reţinuţi în această ţară începând din 26 august. Până în acest moment, niciunul dintre aceştia nu a solicitat asistenţă consulară, menţionează Ministerul de Externe. Ultimii doi români au fost reţinuţi în Ungaria Sâmbătă, sub aceeaşi acuzaţie, după ce în autovehiculele conduse de aceştia au fost descoperiţi cetăţeni sirieni, care nu deţineau documentele necesare trecerii frontierei din Ungaria şi Austria. Unul dintre şoferi a fost reţinut ieri noaptea, în timp ce conducea o camionetă marca Ford pe autostrada M5, în care erau înghesuiţi 41 de imigranţi clandestini.
Copii la un pas de moarte, înghesuiţi în camion
Un alt român, în vârstă de 29 de ani, care conducea un camion cu 26 de refugiaţi, a fost reţinut şi în Austria, trei copii din autovehicul fiind în stare gravă din cauza deshidratării. Camionul cu refugiaţi din Siria, Afganistan şi Bangladesh a fost oprit în apropierea orăşelului St. Peter am Hart, situat în apropierea graniţei cu Germania. „A fost pe aproape”, a declarat David Furtner, din cadrul poliţiei austriece, adăugând că persoanele minore erau ameţite din cauza deshidratării, pe fondul temperaturii ridicate din camionul înmatriculat în România. „Personalul medical ne-a spus că ei nu ar mai fi rezistat mult timp, două, poate trei ore”, a mai afirmat el. „Şoferului nu îi păsa de oamenii din spate. Noi nu am transporta nici animale în aceste condiţii, pe drumurile din Austria”, a precizat oficialul austriac. Şoferul român în vârstă de 29 de ani a fost reţinut, iar copiii - două fete şi un băiat de cinci şi şase ani - şi părinţii lor au fost transportaţi la spital. Dan CONSTANTINESCU
„Noi nu am transporta nici animale în aceste condiţii” – reprezentant al Poliţiei din Austria
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau