Avem guvern tehnocrat!
Dimensiune font:
Cabinetul Cioloş a fost validat ieri cu largă majoritate de Parlament, astăzi urmând să se întrunească într-o primă şedinţă * votul a venit pe fondul controverselor privind calitatea de „tehnocraţi” a unora dintre membri
Guvernul propus de premierul desemnat Dacian Cioloş a primit ieri votul de învestitură în Parlament, cu 389 de voturi „pentru”, 115 „împotrivă” şi două anulate. La şedinţa de învestire au fost prezenţi 509 deputaţi şi senatori dintr-un total de 547, iar numărul total de voturi exprimate a fost 506.
După anunţarea rezultatului, noul premier le-a transmis parlamentarilor că, prin acest vot, au acceptat inclusiv programul de guvernare şi să „redea încrederea cetăţenilor români că actul guvernamental este pentru români”.
Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat noul Guvern şi a arătat că acesta va avea „o sarcină dificilă”, îndeplinirea obiectivelor asumate nefiind posibilă „fără un sprijin parlamentar consistent”. Totodată, Dacian Cioloş a afirmat că partidele politice pot profita de acest guvern pentru a eficientiza administraţia şi pentru a recâştiga încrederea românilor. „Nu cred că democraţia este slăbită cu acest guvern, însă cred cu tărie că democraţia poate să iasă întărită printr-o activitate guvernamentală eficientă a acestui guvern”, a declarat Cioloş, în plenul Parlamentului.
În ceea ce priveşte depolitizarea, premierul desemnat a spus că aceasta se va face ca o consecinţă a creşterii eficienţei administraţiei. „Cred că de asta are nevoie şi politicul, de asta are nevoie şi societatea şi, dacă ne ascundem în spatele acestei lipse de eficienţă, o să pierdem cu toţii”, a punctat Cioloş. Acesta a explicat şi numărul redus de pagini al programului de guvernare, spunând că acesta cuprinde „măsuri esenţiale”, pe care Executivul s-a angajat să le ducă la îndeplinire „timp de un an de zile”. „Am evitat să creăm un document stufos doar de dragul de a avea un număr de pagini şi de a lista măsuri fără ca aceste măsuri să le fi discutat în prealabil cu miniştrii desemnaţi”, a adăugat premierul.
Partidul lui Tăriceanu a votat împotrivă
Cu excepţia ALDE, care a anunţat din start că nu va vota Guvernul, restul formaţiunilor au avut o poziţie echivocă sau net în favoarea învestirii. Astfel, UDMR a votat „pentru”, deşi liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, a spus că CV-urile unora dintre miniştri sunt, individual, „mai consistente decât tot programul de guvernare”. Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu i-a transmis lui Cioloş să profite de şansa de a nu depinde de niciun partid, pentru a depolitiza administraţia, în vreme ce liderul PSD Liviu Dragnea a dat de înţeles că va vota „pentru”. Acesta a declarat că nu va fi „un vot în alb”, existând posibilitatea ca formaţiunea să îşi retragă sprijinul, dacă Executivul va depăşi mandatul dat de Parlament. Dacă liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu vede în Cabinetul Cioloş „parte a unui plan” pentru schimbarea unui guvern „ales democratic”, membrii UNPR apreciază că votul de ieri poate fi punctul de plecare în vederea unei schimbări profunde a clasei politice româneşti. Dan CONSTANTINESCU
Schimbare de ultim moment la Justiţie
Votul de învestitură a fost precedat de o schimbare de ultim moment în componenţa listei de miniştri. Astfel, Dacian Cioloş a anunţat retragerea de pe listă a Cristinei Guseth, după eşecul audierilor în Parlament pentru preluarea Ministerului Justiţiei, în locul acesteia fiind desemnată Raluca Prună. Aceasta este de profesie avocat, fiind licenţiată în drept şi filozofie. Este membru fondator al Asociaţiei „Societatea pentru Justiţie” şi al „Transparency International” Romania, unde a deţinut şi funcţia de preşedinte. Prună a fost coordonator de programe pentru sectorul Justiţie şi Afaceri Interne la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti. Lucrează în cadrul Comisiei Europene din 2007.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau