Bani de la Guvern pentru blocurile cu „bulină”
Dimensiune font:
Guvernul vrea să consolideze clădirile cu bulină roşie * potrivit vicepremierului Vasile Dâncu, proprietarii ar putea primi locuinţe de necesitate, în care vor putea rămâne permanent
Guvernul intenţionează să consolideze clădirile cu bulină roşie, chiar împotriva voinţei proprietarilor, dar oferind unele facilităţi, având în vedere că siguranţa colectivă este mai importantă decât interesul individual, potrivit vicepremierului Vasile Dâncu. „Atunci când eşti proprietar ai drepturi, dar şi obligaţii, iar statul trebuie să găsească un echilibru între drepturi şi obligaţii. De fapt, trebuie să înţelegem că o comunitate este cea care creează un echilibru între aceste lucruri, între drepturi şi obligaţii”, a declarat Dâncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în timpul prezentării raportului privind Stadiul de pregătire pentru un cutremur major. Dâncu a mai spus că Executivul vrea să consolideze clădirile cu bulină roşie, putând invoca chiar şi soluţii de forţă majoră. Potrivit acestuia, proprietarii locuinţelor din clădirile cu risc seismic care intră în programul de consolidare vor primi locuinţe de necesitate, în care vor putea rămâne permanent, primind chiar şi o compensaţie în funcţie de valoarea pieţii. „Noi trebuie să creăm condiţii ca oamenii să se mute în locuinţe de necesitate, să avem un fond important. Vom da posibilitatea oamenilor, de exemplu, de a rămâne în aceste locuinţe de necesitate pentru totdeauna, dacă sunt oameni care vor să rămână în aceste apartamente noi şi să primească eventual o compensare în funcţie de asta, vom căuta şi soluţii de a oferi compensaţii, de exemplu, financiare celor care acceptă să plece din această zonă”, a mai spus Dâncu. Vicepremierul a vorbit inclusiv de unele situaţii „de forţă majoră”, care urmează a fi analizate însă de Ministerul Justiţiei şi comisiile parlamentare. „O să discutăm despre asta, pentru că e vorba până la urmă de a aduce atingere unui drept la proprietate şi acesta trebuie cumpănit foarte bine, constituţional, dar în acelaşi timp încercăm să apelăm la ideea de comunitate, la ideea că interesul colectiv ar trebui să ne intereseze pe toţi şi fiecare să participăm la contractul social, unde fiecare lasă la o parte din libertăţi în beneficiul unui interes colectiv”, a punctat oficialul guvernamental. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau