Bătaie pe cimitire!
Dimensiune font:
Patriarhul Daniel a cerut parlamentarilor să ia măsuri pentru amânarea legii privind cimitirele, crematoriile şi serviciile funerare * acesta contestă apariţia cimitirelor private, dar şi condiţiile minime pe care Biserica ar trebui să le asigure în lăcaşurile de cult
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, cere Senatului să ia măsuri pentru amânarea intrării în vigoare a Legii 102 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare. Printr-o scrisoare transmisă către preşedintele Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu. patriarhul reclamă instabilitatea cimitirelor deţinute de operatorii economici, asociaţii sau fundaţii, precum şi faptul că acest tip de obiective de interes public local au fost lăsate „în gestiunea unor entităţi efemere şi fără responsabilitate comunitară”. Patriarhul se mai referă şi la „riscul permanent de tulburare a păcii confesionale în perimetrul cimitirelor private”, datorită inexistenţei obligaţiei de a crea sectoare confesionale în acestea, aşa cum au obligaţia autorităţile publice locale şi cultele în cimitirele pe care le deţin. Potrivit patriarhului, între motivele care determină pierderea dreptului de concesiune asupra locului de veci, inclusiv în cimitirele existente ale cultelor, nu se află şi acela al părăsirii cultului.
Încălzirea bisericilor, un lux
Nici condiţiile minime de civilizaţie din unităţile de cult prevăzute în noua lege nu au fost agreate. „Obligaţia ca administratorul cimitirului să asigure funcţionarea şi întreţinerea sălii de ceremonii funerare şi a spaţiului tehnic la temperaturi de până la 15 grade Celsius constituie condiţii deosebit de împovărătoare pentru credincioşi şi unităţile de cult, mai ales pentru cele din localităţile rurale”, se arată în scrisoarea Patriarhului Daniel.
La rândul său, vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a declarat că documentul BOR a fost trimis grupurilor parlamentare. „Termenul de intrare în vigoare este de 90 de zile. Suntem în interiorul acestui termen. (…) Să vedem cine îşi asumă această solicitare şi trimite un proiect de lege de prorogare a termenului pe o anumită perioadă”, a spus Dumitrescu.
„Întreţinerea sălii de ceremonii funerare la temperaturi de până la 15 grade Celsius constituie condiţii deosebit de împovărătoare” – Patriarhul Daniel
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau