Cancerul care a infestat politica
Dimensiune font:
Astfel a catalogat premierul Ponta instituţiile de reglementare în domeniul asigurărilor şi pensiilor private
Premierul Victor Ponta a criticat în termeni duri ieri, 6 octombrie, fostele conduceri ale instituţiile care reglementau asigurările, pensiile private şi piaţa de capital din România. „Opinia mea este că în instituţiile care reglementau asigurări, pensii private şi piaţa de capital a existat un cancer care s-a dezvoltat timp de 7 ani şi care a protejat afacerile ilegale ale unui grup condus de Adamescu, iar acel cancer a infestat şi politica, şi numirile politice. Din fericire, mai bine mai târziu decât niciodată, autorităţile statului au acţionat, iar asta ne-a ajutat să curăţăm şi partea politică”, a declarat Ponta, care a deschis şedinţa de ieri de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti. În opinia sa, actuala conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) este una nu doar independentă, ci şi profesionistă şi eficientă.
Declaraţiile premierului vin după ce fostul preşedinte al ASF, liberalul Dan-Radu Ruşanu, a fost reţinut în dosarul „Carpatica”, iar procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul său, pentru favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor. În săptămâna anterioară reţinerii, în luna februarie a acestui an, procurorii DNA au început urmărirea penală a lui Dan Radu Ruşanu în acest dosar, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, fiind suspectat că a întocmit şi a avizat proiectul OUG privind ASF şi ar fi acceptat „protejarea frauduloasă” a intereselor SC Carpatica.
Cu degetul spre liberali
Potrivit probelor administrate până în prezent, Radu Dan Ruşanu ar fi întocmit, în fapt, proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 93/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF, precum şi pentru modificarea Legii 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi ar fi avizat, în calitate de preşedinte al Autorităţii, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de guvern din 16 octombrie 2013 şi publicat în Monitorul Oficial din 18 octombrie 2013. Premierul Ponta afirma atunci că asupra sa şi a fostului ministru PNL al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, au fost făcute presiuni fantastice din partea unor liberali pentru ca Daniel Tudor, „omul lui Dan Adamescu”, să rămână şeful Departamentului de Asigurări din cadrul ASF.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau