Cancerul de la APIA Suceava se extinde
Dimensiune font:
După cazul acordării de subvenţii pe suprafeţe fictive înregistrat la Suceava, ministrul Agriculturii susţine că situaţii suspecte mai sunt în alte 5-6 judeţe
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, ieri, că după cazul privind acordarea ilegală de subvenţii agricole de la APIA Suceava, Corpul de Control a verificat 25 de judeţ. Ministrul spune că s-au găsit „situaţii suspecte” în cinci sau şase dintre acestea, care au fost trimise spre analiză la DNA. „Ca urmare a acţiunii pe care DNA a avut-o la Suceava, în urmă cu peste o lună, Corpul de control a început o analiză în fiecare judeţ. Până în momentul de faţă cred că 25 de judeţe au fost analizate şi cred că sunt cinci sau şase judeţe, sper să nu greşesc, care au fost transmise, în care au fost găsite situaţii suspecte. Au fost transmise spre analiză la DNA. Unul din judeţele în care a fost suspiciune este Alba”, a spus ieri Daniel Constantin.
Probleme la subvenţiile pentru animale
Ministrul a adăugat că, în aceste cazuri, suspiciunile vizează plăţile care s-au făcut pe cap de animal. „Plăţile le-a făcut APIA, dar e vorba de modalitatea în care s-a constatat numărul de animale. Aici, lucrurile sunt un pic mai complexe, înregistrarea se face în colaborare cu medicii veterinar concesionat… Vreau să-i asigur pe toţi că suntem extrem de vigilenţi ca plăţile destinate crescătorilor de animale să ajungă la destinaţie”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.
Întrebat cât de grave sunt neregulile descoperite în cele şase judeţe, Daniel Constantin a spus că nu doreşte să ofere mai multe detalii, precizând doar că în Alba sunt doar două cazuri, două plăţi care sunt investigate, şi nu sunt situaţii majore, aşa cum s-a înregistrat la Suceava.
Reamintim că directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Dorel Gheorghe Benu, directorul APIA Suceava Eugen Mogoş, directorul adjunct al APIA Suceava Delia Moldoveanu şi alte cinci persoane sunt cercetaţi într-un dosar de acordări ilegale de subvenţii agricole în acest judeţ. Cercetările vizează admiterea la plată a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.
5 MILIOANE LEI
Acesta este prejudiciul estimat prin acordarea de subvenţii ilegale în judeţul Suceava
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau