Ce prevede programul tehnocrat de guvernare
Dimensiune font:
Comasarea alegerilor şi uniformizarea mandatelor aleşilor la cinci ani, dar şi modificarea regimului imunităţilor şi elaborarea unei strategii economice pe zece ani, sunt câteva dintre ţintele noului Guvern, care va fi supus astăzi votului de învestitură în Parlament
Programul de guvernare propus de echipa lui Dacian Cioloş cuprinde modificarea legislaţiei electorale, astfel încât primarii şi preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi în două tururi de scrutin, alegerile să fie comasate şi toţi aleşii să aibă mandat de 5 ani, lucru care ar presupune revizuirea Constituţiei. Totodată, în programul de guvernare este prevăzută „susţinerea fără rezerve a independenţei justiţiei şi a continuării luptei împotriva corupţiei”, inclusiv prin revizuirea sistemului de imunităţi şi aplicarea strictă a regimului de incompatibilităţi.
Astfel, printre priorităţile noului guvern figurează amendarea „de urgenţă” a legislaţiei electorale cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari şi preşedinţi de consilii judeţene, eliminarea pragului pentru consiliile locale, reducerea numărului de semnături pentru independenţi, posibilitatea asocierii unor independenţi pe liste pentru consiliile locale, facilitarea creării de secţii de votare pentru diaspora, acolo unde există o prezenţa semnificativă a cetăţenilor români, obiectivul fiind acela că „niciun proces electoral din România să nu mai fie vreodată pus sub semnul întrebării din cauza modului de organizare”.
În acelaşi timp, programul prevede şi un proiect de comasare a alegerilor prin uniformizarea tuturor mandatelor la cinci ani şi alinierea datelor pentru alegerile prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale în scopul minimizării impactului negativ al proceselor electorale asupra vieţii economice şi sociale a ţării. De asemenea, noua echipă guvernamentală îşi propune digitalizarea listelor electorale în regim de urgenţă şi informatizarea procesului electoral pentru a evita fraudele electorale. Un alt punct este urmărirea aplicării stricte a legislaţiei privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Un test pentru Parlament
Ieri, Dacian Cioloş a declarat că prelungirea mandatelor la cinci ani şi comasarea alegerilor este una dintre măsurile care vor fi „testate în consultarea cu Parlamentul”, considerând prioritară, totodată, revizuirea Constituţiei. „Eu aş vrea ca în programul de guvernare să ne concentrăm pe cele 12 măsuri pe care le-aţi văzut acolo, care sunt măsurile prioritare. Celelalte măsuri, din partea a doua, urmează să fie detaliate în funcţie şi de rezultatul discuţiilor cu comisiile parlamentare”, a declarat premierul desemnat, în condiţiile în care aceste măsuri presupun modificarea Constituţiei.
Citeşte şi GuvernulPSD a lasat noului guvern aproape 10 miliarde euro disponibilitati in conturi
Strategie economică pe zece ani
Cioloş a mai spus că, până la 15 decembrie, noul Cabinet va prezenta planuri de acţiuni mai detaliate pe fiecare dintre măsurile prevăzute în programul de guvernare. Revizuirea sistemului de imunităţi şi aplicarea strictă a regimului de incompatibilităţi sunt incluse în planul de măsuri al noului Guvern Cioloş, potrivit programului de guvernare transmis luni Parlamentului. La capitolul statul de drept, sunt enunţate câteva principii cum ar fi „susţinerea fără rezerve a independenţei justiţiei” şi continuarea luptei anticorupţie.
Cât priveşte viziunea economică, aceasta presupune renegocierea ţintelor de deficit şi stabilirea unei strategii de investiţii pe zece ani, prin care toate companiile de stat să fie administrate de o singură structură. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau