Cea mai mare teamă a politicienilor în ziua votului: absenteismul
Dimensiune font:
Preşedintele, premierul, şefii de partide şi foşti şefi de stat au transmis ieri mesaje mobilizatoare pentru ziua votului * dincolo de incidentele obişnuite la urne, unele dintre tabletele introduse de STS pentru monitorizarea scrutinului s-au defectat
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exercitat ieri dreptul de vot la ora 9.07, declarând că opţiunea sa electorală a fost „pentru o Românie prosperă şi puternică”. Preşedintele a spus că ziua votului este importantă, pentru că acum se va decide ce se va întâmpla în următorii patru ani, îndemnând totodată cetăţenii să meargă la vot. La rândul său, premierul Dacian Cioloş a votat la o secţie din Zalău, considerând totodată important ca românii să iasă la vot, pentru ca rezultatul să fie unul reprezentativ.
Mai direct, preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că a votat pentru creştere economică, salarii şi pensii mai mari, îmbunătăţirea situaţiei din sănătate şi un guvern competent să pună în aplicare măsurile. Acesta şi-a exprimat totodată speranţa ca românii „să facă diferenţa între realitate şi vorbe”. „Am votat pentru o guvernare competentă care să le poate face pe toate acestea începând de mâine”, a spus Dragnea. Preşedinta PNL, Alina Gorghiu, a declarat la ieşirea de la urne că a votat „pentru normalitate, pentru speranţă şi nu pentru resemnare”. Gorghiu a declarat că nu votează în calitate de om politic, ci „ca om normal”, pentru copilul ei, pentru familie şi pentru apropiaţi. „Votez pentru soluţii realiste şi nu pentru fantezii”, a spus Gorgiu.
Ponta: „Am votat pentru pentru noi, mocirla”
Fostul premier Victor Ponta şi-a exprimat opţiunea electorală declarând că este prima dată când a votat cu cine voia la Târgu-Jiu şi că a votat „pentru noi, mocirla”. „Eu am votat foarte hotărât pentru români, pentru noi, mocirla, cum ne numesc ăştia care vor să ne conducă, stăpânii noştri. Eu mă bucur că fac parte dintre români, din cei pe care îi numesc ei mocirlă şi cred că astăzi avem o şansă extraordinară să începem să ne luăm ţara de la stăpâni înapoi. Nu o să fie uşor, nu o să se întâmple doar într-o zi, dar am încredere în români”, a spus Ponta.
Deşi legea interzice campania electorală în ziua votului, fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat ieri că a votat cu PSD, îndemnându-i totodată pe români să iasă la vot. „Am votat pentru pace. (...) Am votat, cred că nu e un secret pentru PSD”, a spus Ion Iliescu. Ion Iliescu a schimbat rapid subiectul, după ce un jurnalist prezent i-a atras atenţia că s-a încheiat campania electorală. „Sper să se consolideze nişte procese care au evoluat într-un sens pozitiv, să fie limitate o serie de devieri de la mersul lucrurilor, aşa cum doreşte lumea, şi să ofere viitoarea componenţă a parlamentului cu mai multă satisfacţie oamenilor şi mai ales oamenilor care duc greul, cei care au venituri mici, care se descurcă greu cu ele”, a mai spus fostul şef al statului.
Băsescu vrea un guvern eficient
La rândul său, fostul preşedinte Traian Băsescu, aflat acum în fruntea PMP, spune că a votat cu gândul la „un guvern eficient”. „Eficient în a utiliza banii europeni, de exemplu, care ar crea locuri de muncă. Am votat cu gândul la un guvern care să genereze politici pe cele trei mari domenii în care dacă nu facem ceva România va avea probleme în viitor, adică: natalitate, educaţie, sănătate”, a declarat fostul şef al statului.
Un mesaj tranşant în favoarea prezenţei la urne a dat însă omul de afaceri Ion Ţiriac, în opinia căruia cei care nu votează „nu au dreptul să deschidă gura”. „Cel care nu merge la vot înseamnă că nu are dreptul nici măcar să scoată o vorbă în viitor. De asta îi votez, buni, răi sau medii care sunt, dar pe cei care îi votăm aşteptăm să-i facă treaba, iar cei care nu votează n-au dreptul să deschidă gura”, a declarat Ion Ţiriac. El a spus că a votat pentru cei despre care crede că în viitor vor avea grijă „de copii şi de tineret şi, implicit, de sport”. Mai menţionăm că alegerile parlamentare au fost monitorizate de (STS), cu ajutorul a 19.000 de tablete, care pot detecta orice tentativă de vot multiplu şi care au filmat numărătoarea voturilor, după închiderea secţiilor. Cu toate acestea, mai multe astfel de dispozitive au fost schimbate ieri, din cauza unor probleme tehnice. Dan CONSTANTINESCU
„Cei care nu votează n-au dreptul să deschidă gura” - Ion Ţiriac
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau