Cine vrea dezincriminarea abuzului în serviciu?
Dimensiune font:
Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat că în Europa mai sunt 12 ţări care sancţionează cu închisoarea abuzul în serviciu, însă admite că formularea actuală din legea română poate da naştere la interpretări. El a arătat că abuzul în serviciu nu reprezintă o mică prevedere din lege, ci una foarte importantă, România avându-l definit în două legi - atât în Codul penal (Cp), cât şi în Legea 78/2000. „Lucrurile sunt în studiu la Curte. Chiar am luat cu foarte mare seriozitate în discuţie şi în studiu lucrurile acestea. Avem şi un document întocmit de Comisia de la Veneţia, la cererea Parlamentului European, a Consiliului Europei, nu a UE, pe această temă - reglementarea abuzului de putere, abuzului în serviciu. În toate ţările sunt preocupări în acest domeniu”, a declarat Zegrean. Potrivit acestuia, în Europa mai sunt 12 ţări care sancţionează cu închisoarea abuzul în serviciu, iar restul nu sancţionează. „Adică nu-l sancţionează cu închisoarea. Sunt ţări în care li se interzice să mai poată să ocupe funcţii publice pe o anumită perioadă de timp, dar la noi s-a mers pe această variantă. La noi, din câte ştiu, din timpul comunismului s-a introdus această infracţiune în Codul penal şi acolo a rămas”, a afirmat şeful CCR. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau