Comercianţii au afişat preţurile scăzute la raft
Dimensiune font:
Potrivit ministrului Agriculturii, reducerea TVA la alimente a condus la o creştere a vânzărilor cu peste o cincime
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că de patru-cinci zile se remarcă deja o anumită concurenţă în piaţă, fiind afişate la raft două preţuri, cel vechi şi cel cu TVA scăzut de ieri la 9%. Potrivit ministrului, din discuţiile cu reprezentanţii marilor magazine, ai producătorilor şi procesatorilor, de la lansarea acestor promoţii, acum patru-cinci zile, vânzările au crescut. „Sunt deja afişate două preţuri, preţul vechi cu TVA de 24% şi preţul nou cu TVA de 9%. Eu am vorbit şi cu marile magazine şi cu integratori români, producători, procesatori şi cu magazine de desfacere, şi mi-au confirmat faptul că, de la lansarea acestor promoţii, de acum patru-cinci zile, vânzările au crescut în prima zi cu 20%, în a doua zi cu 35%, şi cred că ăsta este obiectivul. Dacă reuşim să relansăm consumul, agricultura va avea de câştigat, nu mai spun de consumatori, care cu siguranţă vor avea de câştigat prin reducerea preţului cu 12,1%, aşa cum rezultă matematic din această scădere a TVA”, a declarat ministrul Agriculturii.
Reducerea TVA este aplicată, în principal, pentru lapte şi produse lactate, ouă de păsări, animale şi păsări vii (domestice) destinate consumului alimentar sau producerii de alimente, carne şi organe, peşte, crustacee, moluşte, miere naturală şi alte produse comestibile de provenienţă animală, fructe, legume, plante, rădăcini şi tuberculi comestibile, plante vii utilizate ca alimente sau materii prime pentru acestea, cafea, ceai, mate şi mirodenii, cereale (cu excepţia celor pentru însămânţare) şi băuturi nealcoolice.
În această categorie mai intră produsele de morărit şi panificaţie, care beneficiază de TVA de 9% din septembrie 2013. De TVA de 9% beneficiază şi serviciile de alimentaţie publică pentru categoriile specificate de produse.
Toată lumea câştigă
La rândul său, consilierul premierului pe probleme macroeconomice, Cristian Socol, a declarat că reducerea TVA la alimente va contribui la creşterea puterii de cumpărare şi la mărirea potenţialului de creştere economică, de la 3% la 4% în 2015, prin impulsionarea consumului şi a investiţiilor. „Vor beneficia de măsură în primul rând persoanele cu venituri reduse şi cele din clasa de mijloc care au ponderi ale produselor alimentare şi băuturilor nealcoolice în coşul de consum cuprinse între 27% şi 90%. Principalii beneficiari vor fi cei din gospodăriile cele mai sărace - familii cu mulţi copii, monoparentale, familii de pensionari, şomeri, agricultori, familii din care fac parte salariaţi cu un venit sub salariul mediu pe economie (83% dintre salariaţii români) şi gospodăriile cu venituri medii. Plusuri de bunăstare vor exista pentru fiecare român”, a declarat Cristian Socol. Dan CONSTANTINESCU
* * *
„Reducerea TVA la alimente va duce la creştere economică” - Cristian Socol, consilierul premierului pe probleme macroeconomice
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau