Cum să dai cu piciorul la 800 de milioane de euro
Dimensiune font:
Aceasta este suma pe care România o va returna Comisiei Europene, reprezentând fonduri neaccesate pentru dezvoltare rurală
România va returna Comisiei Europene cel puţin 800 de milioane de euro din fondurile alocate pe dezvoltare rurală prin PNDR 2007-2013, a declarat, luni, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cadrul unei conferinţe de specialitate. „Avem foarte multe fonduri alocate. Am avut şi pentru perioada anterioară, dar din păcate nu am reuşit să le utilizăm în integralitate. Cel puţin 800 de milioane de euro vor fi returnaţi Comisiei Europene şi este dureros că se întâmplă aşa pentru că, vă imaginaţi, cu 800 de milioane de euro se puteau face multe afaceri în mediul rural, care să aducă o viaţă mai bună fermierilor şi mai ales celor care desfăşoară activitatea în afara agriculturii. Din păcate, în mediul rural principalul furnizor de locuri de muncă este totuşi agricultura”, a spus Achim Irimescu.
La predarea mandatului, fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, declara ă fondurile europene atrase din 2012 încoace în ultimii trei ani şi şase luni, respectiv din mai 2012 şi până în noiembrie 2015 au depăşit opt miliarde de euro, atât ca plăţi directe, cât şi pe fonduri de investiţii. „Am preluat PNDR 2007-2013 cu un grad de absorbţie de 44,5% şi îl predăm cu un grad de 90,35%. În cifre absolute, a crescut absorbţia de la 3,6 miliarde de euro la 7,3 miliarde de euro”, declara Constantin.
Se anunţă schimbări la APIA
Pe de altă parte, noul ministru a declarat că schimbările în managementul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) se vor face pe măsură ce se va constata că „anumite persoane nu şi-au făcut datoria”. „Problema nu s-a încheiat la APIA pentru că a fost modulul creat pentru partea de avansuri. Acum începem munca, contra cronometru, pentru actualizarea sau realizarea modului de plăţi, în sensul efectuării plăţilor integrale care au început, teoretic, de la 1 decembrie. Schimbările în managementul Agenţiei se vor face pe măsură ce vom avea evidenţa faptului că anumite persoane nu şi-au făcut datoria”, a afirmat Achim Irimescu. Dan CONSTANTINESCU
9,67 MILIARDE EURO
Este alocarea totală prin PNDR pentru perioada 2007 – 2013; banii trebuiau contractaţi până la finele lui 2013 şi mai pot fi plătiţi până la sfârşitul lui 2015
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau