Demisionează astăzi Bogdan Olteanu?
Dimensiune font:
Cel puţin asta a afirmat avocatul actualului viceguvernatorul BNR, după plasarea liberalului în arest la domiciliu * Olteanu este acuzat că ar fi primit mită un milion de euro, cât a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor
Bogdan Olteanu îşi va da luni demisia din funcţia de viceguvernator al BNR, a anunţat avocatul acestuia, Constantin Durgheu. „Luni, domnul Bogdan Olteanu îşi va da demisia din postul de viceguvernator al BNR, deoarece nu doreşte ca această instituţie respectabilă, condusă de persoane respectabile, să fie târâtă în mod nejustificat într-un scandal mediatic, pe care nu numai că nu şi l-a dorit, dar nici nu îl merită”, a declarat avocatul. Declaraţia avocatului a fost făcută la finalul procesului în care a fost judecată cererea DNA de arestare preventivă a lui Bogdan Olteanu, acuzat de trafic de influenţă. Acesta susţine că Olteanu nu a cerut şi nu a primit de la Sorin Ovidiu Vîntu vreo sumă de bani şi este „consternat” de acuzaţiile care i se aduc. În opinia sa, Bogdan Olteanu nici măcar nu ar trebui pus sub control judiciar, care i se pare o măsură exagerată.
Arestat la domiciliu
În cele din urmă, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost eliberat din arestul Poliţiei Capitalei, acesta fiind plasat în arest la domiciliu. Cub acest prilej, Olteanu a declarat că doreşte să obţină cât mai repede achitarea în justiţie pentru a reîncepe „o viaţă normală”. „Este un moment greu, este un moment trist şi o perioadă foarte tristă. Sper să se termine cât mai repede. Doresc să obţin achitarea cât mai rapid, pentru a reîncepe o viaţă normală. Până la acel moment, voi face ceea ce onoarea şi respectul faţă de instituţia din care am făcut parte îmi cere, voi transmite cât mai rapid demisia mea din conducerea Băncii Naţionale şi voi urma să îmi susţin cauza în justiţie”, a spus Bogdan Olteanu, într-o scurtă declaraţie dată în faţa arestului Poliţiei Capitalei.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins astfel cererea DNA de arestare preventivă a viceguvernatorului BNR, acesta fiind plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, la vila sa de pe malul lacului Snagov.
Băsescu nu crede că a luat şi Tăriceanu bani
Referitor la acest scandal, fostul şef al statului, Traiaj Băsescu, a declarat că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, actual preşedinte al Senatului, 2este un om cu bani, care n-a avut nevoie să ia mită”. „Îl ştiu pe Tăriceanu, e un om cu bani. El n-a avut nevoie să ia o mită de un milion, de asta n-am crezut-o de la bun început. Deci, indiferent care e părerea mea despre el, din acest punct de vedere, la cât îl cunosc, nu cred că Tăriceanu este omul care să condiţioneze o numire pe bani”, a afirmat fostul preşedinte. El crede însă că ţinta în acest caz este „primitorul banilor”. „Bogdan Olteanu a şi făcut greşeala să anunţe el, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cine va fi noul guvernator al Deltei Dunării. N-a anunţat-o Executivul, n-a anunţat-o Tăriceanu, deci ceva e în neregulă”, a opinat Băsescu. Dan CONSTANTINESCU
CITEŞTE ŞI ANUNŢURI IMOBILIARE - OFERTE
„Ce treabă avea preşedintele Camerei Deputaţilor să anunţe cu două zile înainte de numire că Liviu Mihaiu va deveni guvernatorul Deltei?” – Traian Băsescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau