Deputaţii cresc valoarea tichetelor de masă
Dimensiune font:
Deputaţii din Comisia de muncă au adoptat, ieri, un amendament care permite creşterea valorii tichetului de masă până la 15 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent. „Este iniţiativa unor colegi de-ai noştri prin care se propunea posibilitatea măririi până la 13 lei. A fost un amendament al doamnei Andreea Paul, care a crescut valoarea la 15 lei. A fost adoptat”, a declarat preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD de Vaslui Adrian Solomon. Acesta a afirmat că raportul ar urma să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare. „Rămâne la latitudinea angajatorului dacă poate să păstreze valoarea actuală sau să o mărească până la 15 lei”, a mai subliniat deputatul vasluian. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau