Guvernul vrea să repună în drepturi „hingherii de maşini”
Dimensiune font:
Reglementarea privind ridicarea maşinilor care blochează circulaţia ar putea fi gata în această toamnă, iar varianta agreată de Guvern cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) este aceea ca procedura de aplicare să rămână la latitudinea autorităţilor locale. „În acest moment, este în transparenţă acest proiect de lege, îl introducem în Parlament. Dacă nu, putem să facem şi ordonanţă de urgenţă, vom vedea acest lucru. În această toamnă, sper să putem trece această reglementare care este importantă, face ca oraşele să fie spaţii mai uşor de circulat”, a precizat Dîncu, după reuniunea Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România.
Reamintim că, în mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în urma unei sesizări de la Avocatul Poporului, că ridicarea maşinilor parcate neregulamentar nu poate fi reglementată de consiliile locale. Astfel, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor sunt lovite de nulitate, întrucât stabilesc şi sancţionează contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere. Dan CONSTANTINESCU
CITEŞTE ŞI ANUNŢURI IMOBILIARE - OFERTE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau