Iohannis, banii Bisericii şi aventura fiscală
Dimensiune font:
Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat la propunerile PSD privind posibilitatea impozitării Bisericii * acesta consideră că măsura ar constitui „o aventură fiscală” * propunerea a condus deja la demiterea lui Eugen Teodorovici, consilierul premierului Mihai Tudose
Preşedintele Klaus Iohannis este de părere că a vorbi la acest moment despre impozitarea veniturilor bisericilor ar fi „un fel de aventură fiscală”. „Mi se pare iarăşi din acel film lipsit de predictibilitate. Dacă se face un studiu şi se discută foarte aprofundat, în primul rând cu cei vizaţi, atunci se poate veni cu un concept. După părerea mea, sincer, la acest moment să vorbim despre impozitarea bisericilor mi se pare un fel de aventură fiscală”, a declarat Klaus Iohannis.
Şeful statului a făcut aceste declaraţii după ce a participat la exerciţiul militar multinaţional Saber Guardian 2017 care s-a desfăşurat la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre ”Getica” din Cincu, judeţul Braşov. Astfel, Klaus Iohannis a declarat că, în privinţa modificărilor fiscale, Guvernul nu trebuie să facă „vreun pas special” şi nici „să reinventeze roata”, subliniind că schimbările frecvente de abordare în domeniul fiscal „nu fac bine nimănui”. „Nu trebuie făcut un pas special şi nu trebuie reinventată roata. Ceea ce am vrut să transmit şi cred că a fost destul de clar este că avem nevoie de stabilitate şi avem nevoie de predictibilitate. Aceste schimbări frecvente de abordare strategică - de exemplu, în domeniul fiscal - nu fac bine nimănui. Ele nu pot fi puse în practică într-un timp foarte scurt. Mediul de afaceri, dar şi omul simplu, vor să ştie ce doreşte statul şi cum va face statul aceste lucruri. Asta înseamnă stabilitate şi predictibilitate”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a afirmat că toată lumea îşi doreşte o creştere economică, însă aceasta nu se va atinge prin măsuri „nepregătite sau slab pregătite”, subliniind că stabilitatea şi predictibilitatea trebuie garantate, indiferent cine se află la guvernare.
O propunere controversată
Anterior, preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nu susţine varianta impozitării veniturilor Bisericii, afirmând că unele instituţii din România trebuie să fie „cel puţin ajutate să existe”. Aceasta după ce Eugen Teodorovici, fost ministru de finanţe şi acum consilier al premierului Tudose, a revenit cu ideea impozitării veniturilor Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Propunerea pe care o are în vedere este identificarea, de comun acord cu BOR, care sunt activităţile economice care pot fi impozitate, iar banii să rămână tot în gestionarea Bisericii, însă să fie cheltuiţi în domenii pe care statul le decide. Teodorovici a adăugat că sunt şi alte zone din care statul poate scoate bani, dar pe care Biserica „nu le îndrăgeşte”, iar în aceste condiţii „trebuie să înţeleagă şi să aleagă”. „Eu zic totuşi să încercăm să mai păstrăm nişte instituţii în România, cel puţin să le ajutăm să existe. Nu susţin această variantă”, a declarat preşedintele PSD Liviu Dragnea, în contextul în care afirmaţiilor consilierul premierului Mihai Tudose, Eugen Teodorovici. Acesta a afirmat că nu s-a discutat în coaliţie despre impozitarea veniturilor Bisericii, precizând că „nici nu vrea” să fie discutat acest subiect.
Potrivit presei centrale, BOR este o instituţie cât se poate de profitabilă, raportând pentru anul 2016 un excedent de peste 4,2 milioane de euro, potrivit bilanţurilor contabile publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Aceasta în condiţiile în care BOR a declarat cheltuieli filantropice, anul trecut, în valoare de peste 21 de milioane de euro. În topul profiturilor înregistrate se află Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, cu aproape 650.000 de euro, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu aproape 595.000 de euro, şi Arhiepiscopia Bucureştiului, cu circa 573.000 de euro. Dan CONSTANTINESCU
595.000 EURO
Este profitul raportat în 2016 de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau