Kovesi nu a plagiat
Dimensiune font:
Consiliul general al CNATDCU a decis ieri că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat. La şedinţă au fost prezenţi în sală 23 de membri ai CNATDCU, iar alţi 11 au intervenit pe Skype. Două voturi s-au exprimat electronic, cvorumul fiind asigurat. Potrivit vicepreşedintelui CNATDCU, Mircea Bob, decizia a fost luată cu 35 de voturi „pentru” şi o abţinere. „Din acest punct de vedere, în opinia comisiei de lucru însuşită de Comisia de ştiinţe juridice şi de către Consiliul general, retragerea titlului de doctor autorului tezei supuse expertizei ne apare ca fiind o sancţiune excesivă şi neadaptată. Se poate remarca, de asemenea, că unele pasaje pot constitui o abatere de la etica ştiinţifică şi academică, însă, mergând mai departe, o lucrare poate fi calificată ca fiind plagiată în măsura în care fie din punct de vedere cantitativ, fie din punct de vedere calitativ autorul acesteia şi-a însuşit expresiile sau ideile altuia fără a-l cita”, a declarat Mircea Bob. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau