Lecţia lui Dorneanu pentru Iohannis
Dimensiune font:
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis ieri că este constituţională legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, după ce a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis. Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat că toate criticile aduse legii nu-şi găsesc un temei constituţional. „Ne-am pronunţat în sensul respingerii sesizării ca fiind neîntemeiată, motivând că toate criticile care s-au formulat nu-şi găsesc un temei constituţional în articol, care să ne justifice admiterea sesizării. Este constituţional”, a spus preşedintele CCR. El a adăugat că majoritatea motivelor invocate în sesizare au vizat, practic, fondul şi justificarea tăierii taxelor, subliniind că nu este atributul Curţii Constituţionale să stabilească ce taxe sunt sau nu valabile. Potrivit lui Dorneanu, s-a avut în vedere şi faptul că proiectul s-a derulat în procedură parlamentară de urgenţă, ceea ce justifica într-un fel scurtarea unor termene sau trecerea peste altele. Despre criticile conform cărora nu ar fi fost consultat Guvernul, Dorneanu a precizat că acesta se află sub control parlamentar. „S-a solicitat, chiar dacă nu a venit. Raporturile dintre Parlament şi Guvern sunt dictate de nişte principii constituţionale potrivit cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem, unica autoritate legiuitoare şi, într-un fel, Guvernul se află sub control parlamentar”, a explicat Valer Dorneanu. După răspunsul CCR, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va retrimite Parlamentului legea. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau