Noi nume grele, audiate în dosarul „Mineriada”
Dimensiune font:
Fostul ministru al Culturii Andrei Pleşu s-a prezentat ieri la Parchetul General, pentru a fi audiat ca martor în dosarul „Mineriada” * alături de acesta, a mai fost audiat omul de afaceri Adrian Sârbu * cu o zi înainte, în faţa procurorilor s-a aflat şi Victor Ciorbea
Audiat ieri la Parchetul General ca martor în dosarul „Mineriada”, scriitorul Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii în timpul evenimentelor din iunie 1990, a declarat că problema minerilor nu a fost discutată atunci în şedinţele de Guvern, deciziile fiind luate într-un cerc restrâns. În ceea ce-l priveşte, Pleşu a spus că a încercat să organizeze un dialog între protestatarii din Piaţa Universităţii şi preşedintele de atunci, Ion Iliescu. „Eu am povestit experienţa pe care am avut-o şi anume că evenimentul a avut consecinţe extrem de dramatice pentru România de atunci. După ce fusesem la Revoluţie un model de reuşită politică pentru toată lumea, după cinci luni, eram un model negativ printre celelalte ţări socialiste, pentru felul în care guvernarea de atunci a înţeles să soluţioneze problema Piaţa Universităţii. Am fost împreună cu domnul Caramitru şi cu domnul Hăulică, într-o tentativă de a organiza un dialog între piaţă şi preşedintele Ion Iliescu. Au fost negocieri de două săptămâni, nu am reuşit până la urmă, pentru că de fiecare parte se puneau condiţii pe care partea cealaltă nu le accepta. Rezultatul a fost declanşarea violenţelor pe care le ştiţi şi care sunt regretabile”, a spus Andrei Pleşu, după audierea de la Parchetul General.
Nu a fost de acord
Scriitorul a mai spus că nu a fost de acord cu deciziile luate de Guvernul din care făcea parte şi chiar a dat atunci un comunicat de presă din partea Ministerului Culturii. „Eu am luat contact cu unele victime, m-au sunat artişti, directori de muzeu care aveau dificultăţi şi îmi cereau ajutorul. Nu puteam decât să informez conducerea Guvernului care pretindea că ţine lucrurile sub control şi trebuie tratate toate informaţiile cu mare discernământ. M-am simţit obligat, la sfârşitul evenimentelor, să dau un comunicat din partea Ministerului Culturii, în care să îmi iau distanţă faţă de toate violenţele care s-au comis, ceea ce a fost privit ca fiind nu prea solidar cu Guvernul din care făceam parte. Sunt mândru că singurul film documentar care există despre Piaţa Universităţii este filmul făcut atunci de casa de film a Ministerului Culturii, care îl avea director pe Lucian Pintilie, şi care a fost făcut de Stere Gulea”, a rememorat Andrei Pleşu.
În Guvern şi nu prea...
Fostul ministru al Culturii a precizat că nu a avut contact direct cu preşedintele de atunci Ion Iliescu, iar evenimentele din Piaţa Universităţii nu au fost discutate în şedinţele de Guvern. „I-am spus şi domnului care m-a interogat: eu nu îmi aduc aminte să fi participat la o şedinţă de Guvern în care problema Piaţa Universităţii, problema minerilor să se fi discutat cu adevărat. Mi-am imaginat că este vorba de un fel de executiv restrâns, făcut de oamenii direct responsabili şi care luau decizii. Lucrul acesta s-a întâmplat şi în decembrie 1990, când am aflat dintr-un comunicat al Guvernului că regele nu poate intra în ţară. Or, eu eram în Guvern şi nu ştiam nimic. Am dat şi atunci un comunicat şi o demisie”, a explicat scriitorul. Dan CONSTANTINESCU
În dosarul „Mineriada” sunt cercetaţi penal, alături de alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau