Ponta vrea salarii mai mari pentru el şi Iohannis
Dimensiune font:
Salarizarea în sectorul bugetar este încă o problemă nerezolvată, ba chiar un „dezastru”. Afirmaţia îi aparţine premierului Victor Ponta, care a exemplificat în acest sens cu salariile preşedintelui şi ale primului-ministru, pe care le consideră „mai mici decât salariul unei secretare de la o companie privată”. „Nu mai vorbesc de ce se întâmplă în autorităţile locale, unde cred că toţi sau aproape toţi sunt cu salariul minim. Tocmai asta încearcă Ministerul Muncii, să reaşeze măcar un pic lucrurile. Şi în învăţământ acum s-a ajuns, s-au comasat nu ştiu câte categorii. Asta-i problema pe care am încercat s-o rezolvăm doar de jos în sus, adică ridicând salariul minim”, a spus Ponta, într-o discuţie organizată ieri la Guvern, pe tema dialogului social.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau