Tun de 16 milioane de euro la Casa de Asigurări
Dimensiune font:
Mai mulţi foşti şefi din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), printre care şi foştii preşedinţi al instituţiei, Vasile Ciurchea şi Irinel Popescu, sunt cercetaţi de DNA într-un dosar de corupţie, în care prejudiciul este estimat la peste 16 milioane de euro. Vasile Ciurchea, preşedinte al CNAS în perioada 2007-2009, Valeriu Simion, vicepreşedint, Leana Stoea, director general adjunct al instituţiei, Mihai Bejat, director la Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Ovidiu Munteanu, director la Direcţia Juridic şi Contencios, toţi deţinând funcţiile menţionate la data comiterii presupuselor fapte, sunt acuzaţi de abuz în serviciu. De asemenea, Irinel Popescu, preşedinte al CNAS la data faptelor, alături de alţi directori, sunt cercetaţi, de asemenea pentru abuz în serviciu. Procurorii anunţă că SC HP România SRL, ca persoană juridică, a fost pusă sub învinuire pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. „În perioada 2007-2009, între CNAS şi HP România SRL au fost încheiate mai multe acte adiţionale la un contract de informatizare a instituţiei, prin care au fost achiziţionate servicii suplimentare de asistenţă tehnică şi instruire on-site pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) şi pentru softul care asigură planificarea resurselor (ERP) la preţuri supraevaluate”, anunţă DNA. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau