Udrea a fost înfundată de un bileţel
Dimensiune font:
Într-un denunţ în faţa procurorilor DNA, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, a afirmat că Elena Udrea a primit mită în valoare de aproximativ 300.000 de lei, în perioada în care conducea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Udrea ar fi primit banii în numerar la domiciliul acesteia sau în servicii turistice, suma reprezentând 10% din valoarea plăţilor efectuate de minister pentru lucrări executate de firmă în perioada 2010-2012. Pe de altă parte, în dosarul Microsoft, procurorii arată că printre beneficiarii sumelor date de Ministerul Comunicaţiilor pentru licenţe se numără şi PDL. Fostul partid condus la acea vreme de Emil Boc a beneficiat de plata a peste 12 milioane de scrisori electorale, în 2009, când românii au fost chemaţi la urne pentru alegerile prezidenţiale, dar şi pentru referendumul privind reducerea numărului de parlamentari. Avocaţii Elenei Udrea susţin însă că probele DNA în solicitarea arestării se bazează pe denunţul lui Dinu Pescariu şi pe un „bileţel” găsit la percheziţii, pe care erau notate iniţialele „E.U.” şi suma de 500.000 de euro. Ieri, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu o abandonează pe Udrea, fiind singurul partener care i-a mai rămas dintre foştii lideri PDL. „Cred în omul acesta, indiferent cât de supăraţi sunt toţi pe mine că încă n-o abandonez”, a declarat Băsescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau