Un senator ieşean aruncă în aer Comisia pentru învăţământ
Dimensiune font:
Senatorul PNL de Iaşi Dumitru Oprea a declarat raportul de modificare a Legii educaţiei, propus ieri pentru votul acestei camere nu a fost contrasemnat de el, ci de o altă persoană, fără ca acesta să fi delegat această atribuţie altcuiva. Referitor la acest lucru, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că liberalii din Senat vor face plângere penală. La rândul său, şefa Comisiei pentru învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu (PSD), susţine că a semnat raportul în calitate de preşedinte raportul privind modificarea Legii Educaţiei, în sensul amânării concursului pentru directorii de şcoli, însă la acel moment nu exista şi semnătura secretarului Dumitru Oprea. Andronescu a confirmat că la şedinţa comisiei în care s-a adoptat acest amendament parlamentarul ieşean nu a fost prezent. „Eu pot să spun ceea ce ştiu: s-a terminat şedinţa comisiei, s-a întocmit raportul, am semnat pentru calitatea mea de preşedinte de comisie şi rămăsese să se ia semnătura pentru poziţia de secretar. (...) Când am semnat, nu exista semnătura secretarului. Raportul putea să ajungă în plen şi fără semnătura secretarului şi plenul este suveran, putea să îl întoarcă înapoi la comisie, să ceară o revizuire. (...) Domnul profesor Oprea nu a fost la acea şedinţă, vă confirm acest lucru. Nu a venit”, a precizat Ecaterina Andronescu, susţinând că nu se teme de o eventuală plângere penală pe acest subiect. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau