Fiat şi Volkswagen neagă discuţiile despre o eventuală fuziune
Dimensiune font:
Reprezentaţii grupurilor auto Volkswagen şi Fiat au dezminţit zvonurile potrivit cărora cele două firme ar fi purtat discuţii referitoare la o posibilă fuziune.
Ştirea a fost lansată de revista germană Manager Magazin, citând surse din interiorul celor două companii. Publicaţia susţine că Fiat vrea să-şi concentreze atenţia asupra brand-ului Ferrari şi să micşoreze volumul de producţie aferent celorlalte mărci. Printre acestea s-ar număra divizia Chrysler, pe care Fiat ar fi dispus s-o vândă grupului Volkswagen.
Însă un purtător de cuvânt al companiei germane a declarat că VW nu intenţionează să efectueze vreo achiziţie, ci îşi propune să îmbunătăţească eficienţa actualelor operaţiuni. De cealaltă parte, oficialii Fiat Chrysler Automotive şi membrii familiei Agnelli, cei mai mari investitori ai societăţii, au negat orice dialog cu Volkswagen.
Volkswagen, care avea la sfârşitul primului trimestru rezerve de aproape 18 miliarde de euro, şi-a exprimat în mod repetat interesul pentru brand-ul Alfa Romeo al Fiat, în pofida respingerii ferme a propunerilor de către conducerea companiei italiene.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau